Foto> Biro István
Spectacolul „Scaunele”, în regia Mihaelei Panainte, jucat la fabrica de scaune „Antares” , trăieşte foarte bine. Fiecare spectator şi-a făcut sau îşi va face o părere. Unii vor lăuda punctele lui tari. Alţii vor strâmba din nas văzându-i doar inevitabilele scăderi.
Perenitatea montării supravieţuieşte dincolo de aceste considerente. De jocul actorilor, de efectele de lumină, de scenografia provocatoare. De actualitatea textului, inteligent pusă în valoare de regizoare şi de actori. De „îmi place” sau „ba”.
Evenimentul e important prin întrebările pe care le ridică, prin îndoielile pe care le provoacă, prin ideile pe care le declanşează. Iată câteva care mi-au trecut prin creier (da, are aşa ceva- n. red.) după prima vizionare.
Ni s-a repetat obsesiv, după 1989, că arta şi cultura nu au valoare educativă. Că nu-l pot face pe om mai bun. Că artistul n-are nici o răspundere faţă de societate. Că arta e pentru artă.
…dar în Berlin, Londra, New York, Capetown, Melbourne, Auckland, plasarea unor centre culturale în foste zone industriale sinistrate a determinat scăderea criminalităţii şi o îmbunătăţire a standardului zonei. Nu prin cine ştie ce creaţii în sine, ci prin mutaţiile pe care funcţionarea unor asemenea centre le provoacă în timp.
Ni s-au făcut capul calendar, după 1989, cu palavre despre elita culturală cea cocoţată în turnul de fildeş ca scroafa în copac. În virtutea acestui comandament, omul de cultură trebuia să privească cu dispreţ la vulgul prea prost ca să-şi dea seama ce onoare i se face.
…dar la spectacolul „Scaunele” am văzut o simbioză foarte reuşită între activitatea unor actori, proveniţi dintr-un mediu extrem de închis şi specializat, cu muncitori care în viaţa de toate zilele lucrează la maşini unelte.
S-a făcut mult caz de încercările unora de a reface puritatea teatrului ritual antic. Umblă cu Grotowski şi cu Brook în gură „specialişti” care îndeobşte nu dau doi bani pe eforturile lor.
…dar la „Scaunele” de la fabrica de scaune am putut vedea o clipire tocmai spre posibilitatea unui asemenea teatru total, în care actanţi şi spectatori să participe laolaltă la o adevărată „magie a teatrului”.
Show-ul şi tot ce îl înconjoară ar fi un foarte bun subiect de cercetare pentru sociologia culturii. Ce păcat că şcoala lui Dimitrie Gusti a fost exterminată iar azi avem doar benzi de magnetofon repetând dogit şi urechist nişte cursuri din străinătate.
Cuiva înclinat spre a visa o lume mai bună, „Scaunele” îi deschid o fereastră spre un univers posibil. Unul fără tensiuni sociale ireconciliabile, sau cu cât mai puţine. Cu adevărat, spre cea mai bună dintre lumile posibile.
Pentru aceste motive, şi pentru altele, care nu încap aici, Zentrokult recomandă spectacolul „Scaunele” în regia Mihaelei Panainte, cu Emöke Kato, Loránd Farkas, David Ion Sabău, şi muncitori de la fabrica de scaune „Antares”. Reprezentaţia va avea loc în data de 25 ianuarie, de la ora 19.00, la sediul firmei, de pe platforma industrială Clujana, Piaţa 1 Mai, nr. 4-5.
