Ţin minte parcă ar fi fost ieri vremurile în care telefoanele mobile abia apăruseră, erau o raritate, aproape o ciudăţenie. Cine avea un telefon mobil era Dumnezeu pe pămînt, se uita lumea la el ca la extraterestru şi, brusc, pe scara respectului social urca aproape pînă la cer.
Am văzut oameni care exact din motivele prezentate mai sus au făcut pe dracu-n patru şi s-au dat peste cap pentru a fi mîndri posesori ai unui telefon mobil. Nu conta că era mare cît o cărămidă şi puteau vorbi doar cu o mînă de oameni. (Nu de puţine ori am surprins persoane mimînd discuţii telefonice, doar aşa, să se bage şi să-i bage lumea în seamă!) Aveau telefon mobil, adică nivelul maxim de… competenţă socială şi de bunăstare al acelor vremuri. Nu conta că erau rupţi în fund şi cu tălpile de la pantofi găurite, nu conta că mîncau covrigi cu apă, important era telefonul mobil, chiar dacă aproape toţi banii din buzunare mergeau pe facturile exorbitante către firmele de telefonie mobilă.
Anii au trecut, tehnologia a evoluat, noi însă, românii, am rămas la fel de snobi, convinşi fiind că „poleiala” dă adevărata măsură şi valoare a unui om. Iar fiţele telefoanelor mobile au fost înlocuite cu fiţele maşinilor bengoase.
Îmbogăţiţii peste noapte, în prostia şi credinţa lor nestrămutată că lucrurile nu pot merge decît din rău în bine, din bine în foarte bine şi din foarte bine în senzaţional, convinşi că metrul pătrat de pămînt sau al locuinţelor va rămîne veşnic la nivelul metrului pătrat de pămînt sau al locuinţelor din Monte Carlo, s-au luat la întrecere: cine îşi „trage” cea mai tare, cea mai scumpă, cea mai bengoasă maşină? Şi aş completa cu „cea mai… inutilă maşină, avînd în vedere starea jalnică a drumurilor din România”!
Bugatti, Lamborghini, Ferrari, Porsche, Rolls Royce, Maybach au avut vînzări de neimaginat pentru o ţară ca a noastră, nu de puţine ori marii producători ai maşinilor de lux neputînd face faţă cererilor şi nereuşind să onoreze toate comenzile venite din spaţiul carpato-danubiano-pontic.
Ei, dar a venit criza! Pentru toţi, şi pentru noi şi pentru ei! A venit scadenţa în adevăratul sens al cuvîntului. Tot mai mulţi şmecheraşi sau miliardari de carton sau paie nu mai reuşesc să-şi plătească ratele de leasing, deşi eu mă gîndeam că dacă tot te bagi la un asemenea bolid, apoi nu stai în rata de leasing! Se presupune că eşti într-atît de bogat încît o iei cu banii jos, cinstit, lăutăreşte. Mă gîndesc că adevăraţii bogaţi, bogaţii în accepţiunea corectă a cuvîntului, nu-şi iau maşină, mobilă, maşină de spălat şi aspirator pe rate de la DOMO sau Auchan.
Parcurile auto gem, mai nou, de maşini bengoase. Un Ferrari 599 GTB Fiorano F1 de vreo 200.000 de euro, motor de 6 litri, o putere de 620 de cai putere şi 24.500 de km la bord a rămas fără proprietar pentru că acesta nu a mai plătit ratele două luni la rînd.
Cornel Penescu şi Marius Locic au rămas şi ei, la rîndul lor, fără „flotele” de limuzine. Un Maybach 62 S de culoare neagră, produs în 2008 şi care este aproape nou-nouţ la cei doar 12.000 de kilometri se vinde cu 350.000 euro faţă de preţul de 600.000 euro cu cît a fost achiziţionat, iar un Maybach 57 este pus în vînzare de către o firmă de leasing cu doar 200.000 euro.
Nici nu ştiu cum să închei. Pot doar să spun că nu mă încearcă nici cel mai mic sentiment de milă sau compasiune făţă de toţi aceşti fuduli de sorginte mioritică! Ba chiar simt un pic de bucurie, meschină ce-i drept!
