În urmă cu ceva vreme am avut onoarea să-l cunosc pe Ovidiu Blag. Nu s-a întâmplat asta „face to face”, cum ar zice australianul, ci prin intermediul internetului, acest mediu iubit și hulit de mulţi în aceeaşi măsură. Cu alte cuvinte, ne-am întâlnit în blogosferă, imediat după ce Ovidiu, din întâmplare probabil, a descoperit blogul Splendoarea Sportului. Şi uite aşa, pentru a nu mă mai pierde în detalii, a început un dialog de la distanţă Australia-România sau Brisbane-Cluj.
După o discuţie pe mai multe teme, în special sportive, Ovidiu a ajuns la un subiect cât se poate de sensibil (şi voi argumenta imediat) pentru un român aflat într-o ţară străină, şi anume: comunitatea românească.
La prima vedere poate părea un subiect simplu, însă in profunzime este unul mult mai complicat şi chiar mai dureros, aş îndrăzni să spun. Dar haideţi sa le luăm pas cu pas.
Am ajuns în Australia în noiembrie 2008. Îmi amintesc că se întâmpla asta într-o zi de vineri. Primul meu şoc a fost căldura, întrucât la plecarea de pe Otopeni erau -5C, undeva la -10 în Zurich, 15 C in Hong Kong, iar la sosirea in Brisbane direct 40 C. De atunci şi până în prezent au trecut iată mai bine de 2 ani, perioadă în care am avut ocazia să întâlnesc fel şi fel de naţionalităţi, de la chinezi, japonezi şi tailandezi, până la columbieni, canadieni şi norvegieni. Nu în ultimul rând, pentru că ei sunt ţinta mea, am întâlnit şi foarte mulţi români, poate chiar nemeritat de mulţi români pentru o ţară precum Australia.
Într-o primă fază, fiind încă un neinițiat în „suprizele” locului, îmi imaginam că „ai nostri” și-au descoperit în sfârșit fâșia de pământ în care pot trăi fără certuri, scandaluri, ură, sau, știu și eu, fel și fel de animozităti pe care le vede(a)m zilnic în România. A fost o iluzie frumoasă, care a persistat în conștiința mea aproape o lună de zile, mai exact până la finele anului 2008. Astfel, în preajma Crăciunului acelui an, aveam să descopăr faptul că dragii noștri compatrioți aleg să petreacă separat. Mai exact, fiecare cu Biserica lui, de la ortodocsi, catolici și penticostali, până la baptiști, adventiști și chiar iehovisti.
Chiar dacă sunt ortodox, îi privesc pe toți, inclusiv pe cei aflați de aceeași parte a baricadei religioase cu mine, cu aceiasi ochi. Toți sunt buni când trebuie să fie buni, hoți când trebuie să fie hoti, ipocriți când trebuie să fie ipocriti, iar simetria poate continua la infinit. Din păcate, nu spun asta doar de dragul de a scrie, ci o spun pentru că exact așa stau lucrurile cu majoritatea românilor de la Antipozi.
Unii mi-au spus că alte comunități din Australia, precum sârbii, chinezii, indienii, arabii sau japonezii, sunt mult mai uniți în modul lor de viață. Referitor la această situație, nu am nici o opinie pro și nici una contra. Tot ceea ce vă pot spune în modul cel mai sincer cu putință, este că, printre majoritatea românilor din Australia, mă simt un simplu străin.
Din fericire, Australia nu înseamnă doar România, și mă refer aici la acea Românie pe care și voi o urâți (poate mai mult decât mine) și „majoritatea” nu înseamnă „toți”, prin urmare, viața poate fi și roz, sau cel puțin cu câteva nuanțe.
PS. Mii de scuze Ovidiu, nu credeam că subiectul Australia la Cupa Asiei interesează, și am plasat subiectul doar în Splendoarea Sportului. Așa cum știi deja, Australia a jucat finala, pierdută in prelungiri contra Japoniei, nemeritat am zis eu aici. Nu-i nimic, ediția 2015 va fi găzduită de Australia, așa că, voi reveni cu detalii mai amănunțite chiar de la fața locului.