Inspirat de un articol din Evenimentul zilei de azi, fac și eu un mic comentariu pe tema puținilor kilometri de autostradă existenți în România.
Așadar, la noi erau 113 km de autostradă înainte de 89 și acum sînt 331. Rezultat: 218. Atît am făcut în 21 de ani. Cam 9 kilometri pe an. Ăștia 9 kilometri pe an cred că îi făceam și eu cu mama, dacă lucram 8 ore pe zi, și plecam și în concediu, o dată vara, la mare și o dată iarna, la munte.
Ungurii au plecat de la 267 de kilometri și au ajuns la 1273. No, aici deja nu cred că mă mai descurcam cu mama, pentru că dacă împărțim, ies cam 50 de kilometri pe an, ceea ce ne-ar fi fost cam greu, n-am fi reușit.
Eu nu sînt potrivit deloc să fac o analiză, nu mă pricep. Dar așa, de pe margine, pot să spun ce am observat în timp: o vreme nu a interesat pe nimeni problema, ba mai mult, un fost ministru al transporturilor ne-a explicat că sîntem bătuți în cap dacă visăm la autostradă, pentru că România nu are nevoie de așa ceva. Apoi am mai observat că una dintre firmele care s-au apucat de treabă mai mult l-a ciugulit de bani pe statul român decît i-a construit autostrada. Și, în fine, am mai observat că un kilometru de autostradă la noi costă cam ca și cînd ar fi poleită, ea, autostrada, cu aur.
PS Și am mai observat că se fură parapeții metalici, că intră animale pe autostradă și că sînt accidente, asta destul de des. Deci nu e foarte sigură deplasarea pe autostradă.
1 comment
Si nu bine zicea atunci acel ministru? La ce ne trebuie autostrazi?
Domane fereste, numai cand ma gandesc cu cati ani ne-a tras inapoi si cati bani ne-a scos din buzunare o astfel de decizie. Sper sa realizam cat de repede posibil, mai precis atunci cand vom observa ce trafic va fi pe A3, cand va fi legata de reteaua de autostrazi din Ungaria.