Pînă scrie Tibi cronica de la alergarea de azi, mi-a venit și mie un gînd.
E atît de reconfortant să ne întîlnim sîmbăta între noi, încît cuvintele pălesc. Totuși, o să încerc să explic sentimentul.
La alergare și la baschetul de după uităm parcă de lumea asta plină de tensiuni din jurul nostru. Știm și noi cum se împart polii din putere din oraș, știm cine pe cine urăște, cine cu cine e prieten, dar în ora asta de mișcare în aer liber nu ne prea interesează aceste amănunte. Ne interesează în schimb să zîmbim, să ne șicanăm și să facem un pic de mișto, să transpirăm (la propriu), să ne schimbăm tricourile ude cu altele proaspete aduse în genți și să ne așezăm la o masă și să ne privim în ochi. E bine. E o stare de bine cu care ne-am obișnuit. De aia mergem sîmbăta în parc. (ăsta e un fel de răspuns pentru întrebările unora care nu înțeleg ce ne-a apucat).
2 comentarii
Pentru mine e unul din cele mai bune texte scrise de dvs. şi unul din cele mai bune lucruri care se pot scrie.
(Şi vă mulţumesc că nu aţi zis nimic de cabanoşi. Deşi dacă urmează dl. Fărcaş…sunt pregătită)
pai nu am zis, pentru că nu am mîncat. altfel ziceam, îți dai seama. gata, vine vara, tre să slăbim, că nu se mai poate…