Bine, Laura Șuteu e fosta mea colegă de la Foaia transilvană, asta ca să începem de undeva. În urma discuției cu ea am avut ideea de a posta acest material.
Laura scrie bine, da no, nu despre asta vorbim acum. Vorbim despre cum ne-am amuzat împreună, ca doi foști colegi, combatanți pe altarul presei clujene. Te salut, Laurei!
Acum vorbim despre conveniențe. Și începem cu asta:
Te sună cineva:
-Salut, ce faci?
-Bine.
Ce dracu ai putea răspunde altceva?
-Salut, deranjez?
-Nu, spune..
Ca și cum, dacă am răspuns, aș putea fi și deranjat.
-Salut, știi ce am vrut să îți zic?
Să mori tu dacă știu (vorba prietenului meu Bara)
-Nu, spune!
Mai departe:
-Salut, Ovidiu?
-Nu, Victor, normal că Ovidiu…
-Poți să mă asculți un pic?
-La dracu, asta fac!
Sau:
-Salut, poți vorbi?
-Da, deși cred că sîntem ascultați.
Sau:
-Salut, îmi acorzi un minut?
-Așa puțin?
-Da, vreau să te rog ceva..
-Nu e mai simplu să mă rogi direct?
Sau:
-Salut, ești bine?
-Eram, pînă cînd m-ai sunat tu
Deci: în opinia mea, o convorbire telefonică ar trebui să se desfășoare cam așa:
-Salut
-Salut
-Mă ajuți să îmi împing mașina, am rămas în pană pe Moților
-Sigur, vin în 5 minute.
Bineeeeeeeeee, vă las, vă las să comentați, să combateți….
2 comentarii
Intrebarile care par nelalocul lor reprezinta de fapt un small talk si tradeaza o anumita stare de nesiguranta a celui care initiaza convorbirea. Dialogul final este unul firesc intre doi oameni care se cunosc foarte bine. Parerea mea…
Dacă tot ai pomenit întrebările care nu îţi plac, trebuia să o menţionezi şi pe aia: „Cum a fost ziua ta?”, întrebare pe care o pune soţia soţului sau invers, la sfîrşitul zilei :)))