update – un comentariu al fotografului Andrei Pungovschi. Nu știu cât și pe unde s-a auzit despre povestea lui Tudor Platon, un elev de clasa a 12-a din Piatra Neamț care a fost exmatriculat, împreună cu alți cinci colegi, cu doar două luni înainte de bacalaureat. Tudor a făcut o serie de fotografii în școală, după ce primise în prealabil acordul (doar verbal) al profesorilor. Pozele lui sunt mișto dar conducerea școlii a fost deranjată de două imagini: una cu un băiat care se uită la un monitor cu o fată în desuuri și una unde mai mulți liceeni fumează în subsoulu școlii. În comunitatea fotografilor s-a auzit destul de tare, se vorbește mult despre subiect. Găsiți povestea pe blogul profesorului lui de fotografie, Ufo, aici . Sub postarea lui Ufo gasiți linkuri către articole din Gândul, Adevărul, EVZ, TVR, etc despre povestea lui Tudor, cât și imaginile sale în galeria de la Gândul. Sub linkurile la articole, găsiți linkuri către câteva postări pe bloguri ale unor oameni care au vorbit pe tema asta.
Eu am făcut mai degrabă o introducere ca să pot posta un text de Radu Sigheti, fotograf Reuters, care a fost chief photographer pe Africa pentru Reuters.
PROBLEME
Un semn de intrebare sunt scolile de fotografie, mai ales pseudo-scolile de fotografie, acele cursuri, seminarii sau workshop-uri tinute de diversi fotografi care nu au experienta necesara pentru a face acest lucru, nu au o calificare profesionala, pedagogica si nu au cursurile acreditate de Ministerul Invatamantului sau de cel al Muncii.
Foarte multi oameni se duc la aceste cursuri pentru a invata sau progresa in fotografie, sistemul digital a permis o dezvoltare ultra rapida in acest domeniu de activitate. Nu este nimic rau in asta, dimpotriva, tot mai multi oameni descopera ca au talent, dar nu sunt pregatiti sa faca fata normelor deontologice si legale ale fotografiei profesioniste.
Unele scoli califica fotografi cu diploma, dupa cursuri de aproximativ 120 de ore. Eu nu cred ca acei absolventi chiar pot demara de unii singuri in aceasta meserie, ar trebui sa faca mult mai multa practica, de preferat langa un profesionist in domeniu care poate sa le indrume primii pasi.
Ar trebui ca toate aceste cursuri, workshop-uri fara acreditare sa fie verificate si, daca programul lor nu corespunde, ar trebui restructurate, conform normelor, sau inchise. Cele acreditate ar trebui sa aiba mai multi profesori, nu doar unul singur, pentru a realiza o mai buna metoda de predare, coordonare si diversitate in abordarea diferitelor genuri de fotografie. Fotografii consacrati ar trebui sa sprijine aceste activitati si sa se implice prin prezentari in cadrul cursurilor.
ACORDUL
In practica uzuala de stiri/reportaj, fotografiezi in spatiul public sau la evenimente organizate unde posezi o acreditare in acest scop. Demersul in acest caz ar fi trebuit facut de elev catre conducerea scolii in scris, prin email sau o scrisoare inregistrata la registratura, sustinuta de o nota din partea scolii de fotografie care sa ceara politicos institutie de invatamant sa sustina elevul in realizarea proiectului si sa explice natura lui. Acest lucru ar fi generat conform legii un raspuns in scris din partea scolii.
In acest caz acordul a fost dat verbal, sustine elevul Tudor Platon. Daca acesta este adevarul, un acord verbal al profesorilor catre proprii elevi poate tine loc de acord scris. Ca elev crezi in cuvantul profesorului, crezi in tot ceea ce te invata.
In practica, am fost in multe locuri si am realizat reportaje in spitale, crese cu copii afectati de SIDA sau abandonati, cu acordul verbal al conducerii. In multe cazuri fotografiile au generat diverse reactii, dar nimeni nu s-a suparat deoarece au fost facute cu acordul conducerii respective si aratau situatia reala din acele locuri, problemele pe care le aveau si conditiile in care copiii traiau. Din multe locuri am fost contactat dupa reportaj si am primit multumiri, oamenii spunandu-mi deschis ca atunci cand au vazut fotografiile nu le-au placut, dar dupa aparitia lor in presa au primit ajutoare si suport international.
CORECTITUDINE
Cred ca toata lumea ar trebui sa inteleaga si punctul de vedere al profesorilor. Regulamentul scolar reglementeaza acest lucru si profesorii sunt obligati sa-l respecte, ei nu pot sta nepasatori in fata faptelor aratate in imagini.
“Art. 7. — (1) În unită ile, în institutiile de învătământ și în toate spatiile destinate educației și formării profesionale sunt interzise activitățile care încalcă normele de moralitate și orice activităîi care pot pune în pericol sănătatea și
integritatea fizică sau psihică a copiilor și a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, precum și activitățile de natură politică și prozelitismul religios.”
Este datoria si obligatia profesorilor sa sanctioneze elevii care savarsesc abateri. De asemenea, ei trebuie sa se gandeasca la ceilalti elevi din scoala si sa-i protejeze.
In cazul nostru, unul a realizat fotografiile in care ceilalti apareau in ipostaze care incalca normele de moralitate. Imi cer scuze, dar nu inteleg: tocmai cel care descopera, aduce in fata aceste probleme (pentru corpul didactic) este cel sanctionat? Deci daca eu descopar niste lucruri si le arat asa cum sunt inseamna ca sunt vinovat de ceea ce fotografiez?
Se spune ca elevul Tudor Platon are multe absente nemotivate, ar terbui sanctionat pentru asta nu pentru fotografii.
Deci, ce au facut de fapt cei cinci elevi care au fost mutati la alta scoala? Au fost fotografiati uitandu-se la o pagina de internet cu o femeia in desuuri, nu se uitau la un site porno, au jucat poker la catedra, nu la un casino din oras si nu in timpul programului scolar, au fumat in subsolul cladirii, care nu cred ca este considerat sala de curs. Fiind in clasa XII au toti pese 18 ani, sunt majori, raspunzatori de faptele lor. Daca se uitau la un site porno la un internet café nu era o problema, daca jucau bridge nu poker nu era o problema, daca fumau pe trotuar in fata scolii si in vazul profesorilor nu era o problema.
Eu, daca as fi profesor acolo, as trata acest reportaj asa: mi-as asuma realitatea din scoala, as discuta cu elevii respectivi si le-as explica ca ceea ce fac in scoala contravine regulamentului, as multumi pentru fotoreportaj si as explica ca aceste fapte trebuiesc sanctionate. Dar nu as sanctiona atat de drastic, se poate folosi o mustrare scrisa, o
scadere a notei la purtare. O asemenea sanctune ridica un semn de intrebare asupra profesorilor care se pare ca nu pot accepta o realitate prezenta in propria scoala. Ei trebuie sa invete din acest fotoreportaj ca ar trebui sa fie mai atenti la ce se intampla in jurul lor si ca munca de profesor nu se rezuma doar la orele de curs, profesorul este ca un parinte care vegheaza continuu asupra copilului.
AMINTIRI
De acord ca aceste activitati nu-si au locul intr-o scoala, dar ele se intampla frecvent, multi au postat amintiri despre scoala si toate seamana cu povestea in imagini a lui Tudor Platon. Toate acestea formeaza aminitirile care se povestesc cu nostalgie ani mai tarziu. Mi-as dori ca profesorii sa lase elevii sa fotografieze in scoala, chiar in timpul orelor cu
aprobare verbala din partea lor, sa nu le interzica dreptul la amintiri. Aminitirile elevilor ii includ si pe profesori.
Poate profesorii pot face ca Platon, sa dialogheze cu elevii ca sa-i inteleaga, sa dialogheze cu elevii ca sa fie intelesi la randul lor. Sa sanctioneze faptele elevilor in mod corect, daca au dat un acord verbal sa nu-l ia inapoi, sa se gandeasca la ce mesaj transmit acelor elevi pe care ii indruma. Pot face acum ca profesori ceea ce le-a lipsit atunci cand erau elevi, pot imbunatati sistemul de invatamant si relatia elev-profesor.
Daca ar fi progresivi in gandire ar ramane in amintirea colectiva drept cei mai buni profesori, nu ca fiind cei care l-au exmatriculat pe Platon.
update. Un comentariu al fotografului Andrei Pungovschi
Dintre aspectele abordate de Radu mai sus, vizavi de incidentul recent cu Tudor Platon, tanarul fotograf de la Piatra Neamt, as vrea sa dezvolt primul dintre ele, despre educatia in fotojurnalismul din Romania.
Diferenta principala dintre nivelul nostru si cel din vest tine de calitatea scolilor de profil. In vest, se preda fotojurnalism de aproape o suta de ani. Exista si la noi, intr-adevar, foarte multe cursuri, workshop-uri, si, mai nou, scoli de fotografie. O sa ma rezum la cele cu care am intrat direct in contact.
Am avut legatura cu acest subiect in mai multe randuri, in diverse calitati. In primul rand ca student, atat in cadrul Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii a Universitatii Bucuresti, cat si la Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI). In al doilea rand, in calitate de instructor, atat la CJI, cat si la Asociatia Decat O Revista, unde predau luna asta un curs de fotoreportaj.
La Facultatea de Jurnalism, am facut un curs foto in anul I, care se numea „Initiere in fotografie”, predat de un domn care nu avea nici o legatura cu fotojurnalismul, nu studiase domeniul si nici nu profesase vreodata. Stia, ce-i drept, sa developeze un film si sa imprime o imagine. Singurul lucru pe care l-am invatat acolo.
Am facut apoi, ca student, cursul de fotojurnalism de la CJI, intai cu Bogdan Cristel, apoi cu Petrut Calinescu, ambii fotojurnalisti cu experienta. Ulterior am predat, la randul meu, acel curs, adaptat, in mare, dupa silabusul si metodologia cursurilor pe care le-am facut la University of Missouri, o scoala cu traditie in fotojurnalism. Inainte sa predau la CJI, am incercat sa-l conving pe decanul de la FJSC, Mihai Coman, sa organizam un curs la facultate. Mi-a raspuns ca fotografia de presa este „o latura tehnica in jurnalism” si nu considera ca era nevoie sa i se acorde mai mult spatiu decat initierea din anul I. Intre timp, am inteles ca a devenit mai intelegator cu profesiunile tehnice si a introdus un curs optional de fotojurnalism.
Cursul de la CJI este un curs practic, la finalul caruia fiecare participant primeste o diploma. Am inteles ca multe alte cursuri de pe piata acorda diplome. O hartie nu reprezinta nimic altceva decat o atestare a faptului ca participantii au platit un curs. Nu califica in niciun fel omul respectiv, nu-i ofera un avantaj in fata altcuiva care, sa presupunem, se inscrie, fara diploma, la un concurs pentru un post de fotoreporter in Romania. In plus, orice angajator responsabil decide in functie de portofoliu.
Numarul de ore petrecut in sala de curs, de asemenea, afecteaza in prea mica masura competenta absolventului de curs. Ce conteaza este seriozitatea participantilor, timpul petrecut intre intalnirile dintre studenti si instructor si calitatea feedback-ului pe care acesta din urma il da cursantilor. Spre exemplu, dintre cei cu care am avut placerea sa lucrez, au fost unii care, desi fara multa experienta, au compensat prin munca si entuziasm si au produs reportaje mult mai inchegate decat ale multora dintre colegii nostri din presa cotidiana, care lucreaza de ani de zile si care se numesc profesionisti. Tineri precum Andrei Nacu, Alexandra Dinca, Alexandra Bordeianu, Odeta Catana, Andreea Campeanu sau Mihaela Dumitrascu (sunt mult mai multi, dar nu vreau sa intind lista) au abordat subiecte serioase si au dat dovada, prin bun-simt, de mai mult profesionalism si deontologie decat multi dintre cei cu care ma intalnesc uneori pe teren si care nu au habar de numele celor pe care trebuie sa-i fotografieze.
Daca lasam la o parte calitatea participantilor si a instructorilor, un curs nu e mai mult decat un simplu contract intre un furnizor si un prestator de servicii, la fel cum se intampla peste tot in lume. Validarea cursurilor devine astfel imposibila. Cu atat mai mult cu cat nu exista vreo autoritate care sa-i evalueze pe cei care predau. Ministerul Invatamantului sau al Muncii nu au competenta sa dea verdicte profesionale in domeniul nostru, in lipsa unor reglementari limpezi care privesc profesia. Daca vrei sa iti faci o firma care sa ofere servicii fotografice, ai nevoie doar de sediu si bani pentru procedurile legale. Nu exista criterii. In cazul cursurilor, Ministerul Invatamantului ar putea, in cel mai fericit caz, sa impuna un standard de pedagogie, singurul pe care sunt capabili – si poate responsabili – sa-l administreze.
In straintate, de asemenea, exista o puzderie de cursuri, seminarii, workshop-uri si scoli. Filtrarea se face in functie de reputatia profesionala a organizatorilor si, eventual, de legile cererii si ofertei, care se aplica oricarui produs.
Solutia pe care o propun nu este anihilarea cursurilor, ci, mai degraba, consolidarea breslei fotografilor de presa, care, ulterior, sa impuna niste standarde si, poate, sa creeze o scoala in baza acestor criterii, unde oameni cu experienta si bun-simt sa ofere o alternativa la sumedenia de variante de pe piata, pentru tinerii care, ca Tudor Platon, cauta sustinere si indrumare in aceasta directie.