E ora 18.00. La biserica de lîngă blocul meu bat clopotele. Vecernia. Eu merg la Hermes, după de-ale gurii. În fața complexului, un grup compact de pensionari.În ochii lor se citește nerăbdarea. Mă apropii, nu cu mare plăcere, de unul dintre ei (îl știu, de fiecare dată mă oprește ca să mă întrebe cîte ceva). Ochii îmi fug pe cureaua de la brîul său. Pe una dintre găici are agățat un breloc roșu, pe care scrie Mircea Geoană președinte! Chiar așa, oare ce mai face Mircea Geoană? Un alt domn în vîrstă are o plasă galben-albastră cu săgeată din aia, semnul PNL-ului. Plasa e goală, atîrnă ciudat, știți și voi cum e o plasă goală, nu? Măi frate, îmi zic, unde dracu am nimerit? Au început alegerile și eu nu știu?
Buuuun. Ajuns lîngă „al meu”, omul cu brelocul cu Geoană, mă întreabă, bineînțeles ceva, nu vă mai plictisesc. Și cînd scap de el și dau să intru la Hermes, mă atacă ăștia, tată, toți pensionarii de afară, vreo 15. Practic m-au dat la o parte și m-am executat, i-am lăsat să intre dînșii, că eu știu respectul.
După îmbrînceala asta care să tot fi durat vroe 10 secunde, în alte 20 au și ieșit, cuminți, unul cîte unul, cu mina aceea de om mulțumit pe care doar marile realizări ale vieții ți-o poate conferi. Fiecare dintre ei avea în mînă cel puțin un exemplar din Adevărul de seară (unii aveau chiar și mai multe).
Vă spun, la Hermes, pe la ora asta, 18.00, e bine să fii cu ochii în patru.
