Mă mai uit pe TVR Cluj la Memorialul Durerii, dar din ce în ce mai rar, pentru că mă întristez foarte tare. Știu că nu e o lectură recomandată pentru vineri seara, dar trebuie să vă relatez cîte ceva despre episodul pe care l-am văzut azi, pentru că m-a marcat.Comuniștii i-au deportat, printre alții, și pe unii dintre bănățeni. La Frumușica Mare, în județul Galați. Au venit la casele timișorenilor și le-au spus că au trei ore ca să încarce tot ce pot într-o căruță și apoi, escortați, au plecat spre Galați. Au ajuns într-un cîmp gol, care le era noua casă, cum ar veni. Și oamenii, altfel înstăriți în satele lor originare, au devenit săraci lipiți și și-au construit bordeie și au lucrat la batoze. Copii de 10 ani, părinții și bunicii lor, au tras cu toții la colectiv. Unii au stat acolo și 15 ani, pînă au reajuns înapoi în Banat, unde au luat-o din nou de la zero. Nu mai aveau cai, nu mai aveau case, era ca și cum ar fi reajuns din cîmpul gol din Galați într-un alt cîmp gol, la ei acasă de data asta.
Am fost ajutați să uităm toate aceste lucruri, și cred că am fost ajutați tocmai de comuniștii de ieri sau de urmașii lor. Unii dintre ei ne fac și acum program, dar acum se cheamă că sînt capitaliști, patroni, oameni de afaceri. Să îi ia dracul.
