Românii se schimbă literalmente cînd vorbesc la telefoanele mobile.Urmăriți un fotbalist de exemplu. În viața de toate zilele e pontos, vorbește ca noi, oamenii, dar cînd vorbește la telefon se încruntă, mai ales atunci cînd e filmat, de parcă temele abordate cu interlocutorul său sînt atît de serioase încît de decizia pe care o iau cei doi depinde viitorul omenirii.
Urmăriți un fițingău din ăsta care vinde ceva. Stă în cafenea, rîde cu ăia din jurul lui, dar cînd sună telefonul rostește propoziții de genul: „Da, domnu director, cum să nu, momentan nu sînt la birou, dar se rezolvă, știți că sîntem firmă serioasă”.
Urmăriți orice om, cît de simplu ar fi el, să zicem vecinul de la doi care e la complex. Păi cînd sună să-și întrebe nevasta dacă să cumpere 5 ouă sau 10, păi atunci o face cu tonul cel mai serios din lume, nu ne jucăm aici.
Atenție, nu vorbesc despre nebunia asta de a face tot felul de chestii cu telefonul. Mai nou, cînd stau de vorbă cu cîte unul, chiar în timp ce rostim ceva serios, ăla clicăie ceva, poate mesaje, poate se uită cît e dolarul, e ca și cum nu ți-ai putea reprima porniri de genul scărpinat undeva sau altundeva.
Bine, să nu credeți că sînt chiar tîmpit și condamn lucruri pe care nu le înțeleg, că nu sînt tîmpit. Și pe mine mă prind fazele alea cu iPhone-ul sau cu jucăria asta nouă, ipad (chiar mi-a arătat într-o zi un amic, Radu Bichiș, noile versiuni gsp), dar măi, mai fă o pauză, mai respiră, nu te lua prea în serios, că înnebunești naibii cu telefonul la ureche și cu mînuța pe ecran. Părerea mea.
