E un om cam de 35 de ani, dar arată de 50, pentru că bea un pic. Face lucruri pe aici, prin cartier. Sincer să fiu, vreau să îi dau o treabă la un moment dat: să îmi vopsească garajul, pentru că am văzut că se pricepe.No bun, şi tactica mea a fost să îl iau prin învăluire, să îi cîştig bunăvoinţa. Într-o zi, cînd era la el la birou (la ghena de gunoi), am intrat în vorbă şi i-am dat întîlnire pentru a doua zi dimineaţă, sîmbătă, la 10.00. I-am zis că am două perechi de blugi pe care nu îi mai port, şi na, ai lui să fie.
Doar că am stat ca mutu 10 minute în faţa garajului meu (unde aveam întîlnire) şi omul n-a venit.
Ieri am dat nas în nas cu el la „birou”:
-Păi ce faci, tati, n-ai prea venit la întîlnire…
-D-apoi am fost cam ocupat, no, ştiţi cum îi…sîmbătă dimineaţă, no, o ţîrucă cam greu, no…
-No, scuză-mă, nu mi-am dat seama că era week-end, altă dată o să fiu mai atent, să îmi zici tu cum stai cu agenda…
Bine, i-am dat blugii, am chiar rîs un pic împreună, pentru că are simţul umorului (de fapt cred că aţi observat)