Federația de fotbal din Turcia a luat decizii privind meciurile aranjate; Fratele vitreg al președintului din Afganistan a fost ucis; The Independent a suspendat un jurnalist pentru acuzații de plagiat.
The Independent: BBC Worldwide a înregistrat 160 milioane de lire profit anul trecut. BBC Worldwide este brațul comercial al postului BBC și deține drepturile comerciale pentru emisiuni și programe de succes ca: Top Gear, Dr. Who, Planet Earth, Lonely Planet sau BBC Earth. Succesul BBC Worldwide permite ca 181.9 milioane de lire să se întoarcă la BBC.
Euronews: Federația turcă de fotbal a decis ca toate rezultatele din sezonul trecut să rămână neschimbate, deoarece organismul de conducere susţine că nu are probe pentru a lansa propriile anchete. În urma deciziei, actuala campioană Fenerbahce își păstrează titlul. Acestă decizie nu influențează ancheta poliției. Preşedintele adjunct al Besiktas JK, antrenorul echipei şi doi jucători au fost reținuți pentru interogatoriu.
CNN: Fratele vitreg al preşedintele afgan Hamid Karzai a fost împuşcat mortal în casa sa din Kandahar. El a fost împuşcat de două ori de către şeful echipei sale de securitate, Sardar Mohammed, care a fost el însuşi ucis aproape imediat. Talibanii și-au luat răspunderea pentru atac, numind-o una dintre realizările lor de top din cei 10 ani de război.
The Guardian: Jurnalistul britanic, Johann Hari a fost suspendat pentru 2 luni de către angajatorul său: The Independent. Hari a fost acuzat de plagiat luna trecută de către jurnalişti şi bloggeri. Aceștia au condamnat practica sa de a folosi, uneori, citate pe care le-a prezentat ca fiind făcute de el în interviuri, atunci când, de fapt, acestea au fost preluate de la articole mai vechi scrise de alți jurnaliști.

1 comment
La noi jurnalista de la Agerpress care a facut acest lucru (cazul Madalinei Manole) a fost suspendata si apoi reangajata…