Sergiu Alex-primul din top

sergiu alex

Vă spuneam că azi, de la ora 19.00, la Radio Cluj, la Incursiuni de meloman, Sergiu Alex ni-l prezintă pe Mike Oldfield. Iar eu vi-l prezint acum pe Sergiu Alex, într-un interviu pe care l-am realizat în 2006.

Înainte de 89, într-o lume paralizata de frica, orice gest care se apropia de normalitate era perceput ca un act de disidenta. În acest context, apare în Cluj o emisiune muzicala, Anima-Disc, si apoi o alta, Top 10, care, amîndoua, aveau sa dea „ora exacta” în Transilvania. Ele aveau sa sparga orice tipare, prin calitatea selectiei si mai ales prin faptul ca era promovata mai ales muzica internationala. Sa auzi la Radio Cluj Creadence Clearwater Rivival, Cream, Yes, Led Zeppelin, Rolling Stones, Uriah Heep sau Jimmy Hendrix parea de domeniul fantasticului. Si totusi, aceste lucruri s-au întîmplat. Si s-au întîmplat gratie talentului unui om „inconstient” precum Constatin Ivanes, alias Sergiu Alex. Asa a fost posibil ca o piesa promovata de el, „Moara” de Semnal M, sa ajunga în 1978 într-un top al BBC-ului.

De mic copil facea selectii… muzicale
-O sa va folosim „numele de scena”, cu voia dumneavoastra. Asadar, domnule Sergiu Alex, cum v-ati apropiat de muzica?
Cred ca dintr-u-nceputuri. Mi-amintesc ca eram un pusti de provincie, în Simeria, pe lînga Deva, si ascultam cu urechea lipita de difuzor, radioul. Butonam de zor, semn ca înca de pe atunci faceam o selectie.
În clasa a XI-a, m-am apropiat de profesorul meu de franceza, Pascal, care avea vreo 50 de ani si era format ca personalitate în perioada interbelica. A fost o întîlnire providentiala, care m-a marcat apoi toata viata. Acest profesor, care avea o cultura muzicala deosebita, a fost cel care mi-a format si alte calitati, pe lînga cele native.

-Ce însemna muzica buna pe atunci?
Era foarte greu sa o gasesti. L-am invocat pe profesorul Pascal, pentru ca el mi-a aratat într-o zi niste discuri straine, din Italia si Germania, care mi-au dezvaluit o cu totul alta muzica decît cea pe care o ascultam în mod curent la radioul românesc. A fost click-ul de care aveam nevoie. Mi-am dat seama ca asta va fi pasiunea mea, aceea de a asculta cît mai multa muzica, pentru a da deoparte balastul si de a recepta cu adevarat doar ceea ce este de calitate.

L-a remarcat Aristide Buhoiu
-Erati deja un meloman exigent. Cu toate acestea ati ales istoria, nu muzica…
Asa este, am ajuns la Cluj ca student la istorie, dar nu puteam uita de marea mea dragoste, muzica. Am fost remarcat de Corneliu Rusu si Aristide Buhoiu, care erau angajati la Radio Cluj. Ei mi-au propus o colaborare. M-am îndragostit pe loc de Radio Cluj, unde începusem sa am deja emisiuni. Nici în vacante nu mai plecam acasa. Preferam sa îmi continui munca. Dupa ce am venit din armata, în 1968, exact în anul cînd Radio Cluj s-a mutat în „casa” aceasta, pe strada Donath nr.160, am început sa fac spectacole live. Unul a ramas, cu siguranta, în memoria melomanilor, se numea „Spiritul artei negre”. Cu scenariu, interpreti, orchestre, cu o expozitie de arta în hol, cu proiectii de filme, am facut jonctiunea cu elementele de mare clasa ale artei negre. Aveam 25 de ani si eram în al noualea cer. Mi-am facut o bucurie, dar cel mai fericit eram pentru ca puteam sa le împartasesc si altora din ea. Acest specactol, de exemplu, a fost atît de cerut, încît a trebuit sa îl producem si pe scena Operei Române, pentru a-l putea vedea un numar mai mare de spectatori.

De la Anima Disc a pornit totul
-Cum s-a facut pasul spre emisiunea Anima-Disc?
În 1968 am început sa lucrez la ea. Va dati seama ce însemna în comunism sa preiei acest rol, de disc-jockey, adica sa animi ceva. Primeam, de la o saptamîna la alta, zeci de saci de scrisori de la fani. Si le citeam pe toate.
Succesul era unul nebun. Cuiva nu i-a placut. Si asta s-a vazut. Directorul Radio Cluj, Vasile Rebreanu, m-a chemat la el în birou. Acolo erau trei securisti, care m-au informat ca muzica mea este ascultata de tineri, ca este înregistrata pe casete care apoi circula liber pe piata. Mi-au spus ca pervertesc mintile tinerilor. Asa ca, dupa 18 editii, emisiunea s-a închis. Tom Jones, Cream, Louis Armstrong si ceilalti au trebuit sa ia o pauza fortata. Pentru ca mai ales muzica straina difuzam. Rar de tot dadeam muzica autohtona. Si asta cu siguranta a deranjat.

Rasuna Fagetul de muzica buna
-Cît a durat pauza?
Pîna în 1973. Meritul a fost si al lui Rebreanu. Avea o anume abilitate, stia cum sa prezinte lucrurile. În prelungirea unei emisiuni folclorice, eu am pus si jazz si rock, si pîna la urma, în 1973, a iesit o emisiune nou-nouta, Top 10. A fost si meritul lui D.R. Popescu. El m-a chemat la revista Tribuna si acolo publicam topul, pe care îl si comentam. Partea cea mai grea era cu procuratul muzicii, dar aveam prieteni buni, printre care medicul stomatolog Bobo Balta, care ma aprovizionau cu discuri din strainatate. Top 10 era o emisiune live si asa a fost pîna la desfiintarea ei, în 1985. Duminica, la ora 13.00, eram prezent în studio. Îmi amintesc ca mai ieseam la iarba verde, cu sotia si fiul meu. Dar eu lasam totul, cautam un mijloc de transport, si veneam la ora 13.00 aici, la Radio Cluj. Pentru ca iubitorii muzicii aveau nevoie de mine. Apoi ma întorceam la ai mei.

Aici se spargeau tiparele
-A fost o emisiune-eveniment. Oamenii lasau totul si la ora 13.00 fix, aveau întîlnire cu dumneavoastra. Cum va explicati acest succes?
Eu ajunsesem la o anumita educatie muzicala deja. Topul nu era un simplu clasament. Eu comentam fiecare piesa, în maniera proprie, si asta cred ca a prins la auditorii mei. Noi comunicam de fapt. Si bineînteles, a contat enorm faptul ca spargeam tipare. Atunci cînd pe alte posturi dadeai de balast muzical la tot pasul, aici la Radio Cluj, la Top 10, era altceva. Dar cu totul si cu totul altceva. Si acest altceva vi-l pot explica, si poate mai bine ca mine, cei care au trait alaturi de mine bucuria acestui Top 10. Ideea asta a fost, sa dau si altora din bucuria pe care eu am simtit-o la contactul cu muzica de buna calitate. E foarte simplu. Asta am facut toata viata, si asta voi face pîna cînd voi trai.

Emisiunea n-a murit, doar s-a mutat pe scena
-Emisiunea s-a „terminat” odata cu studioul, în 1985, în 12 ianuarie. Apoi, în 22 decembrie 1989, ati revenit. Între timp, în ce „groapa” ati fost aruncat?
Eu n-am ajuns atît de rau. Odata ca am lucrat la Institutul de Istorie, fapt pentru care le multumesc celor de acolo. Apoi, în acest rastimp, am lucrat si la Casa Muncipala de Cultura, unde am refacut într-un fel Top 10, cu emisiuni live, pe scena. Au fost niste emisiuni de un succes nebun. Sala era arhiplina, asa ca a trebuit sa prezentam cîteodata chiar si trei spectacole pe zi. Începusem sa aduc si partea video a pieselor. Vreau sa va spun ca se lasa cu rupere de usi, atît de mare era interesul.  Si asta a tinut înca patru ani. Veneau si securistii, normal. Dar îi identificam, si schimbam registrul. Tinerii „se prindeau” imediat, aveau rabdare, securistii plecau, si apoi noi ne vedeam de treaba. Era o realizare extraordinara. O forma de întelegere între mine si public care însemna deja o apartenenta la acelasi grup. Al iubitorilor de muzica adevarata.
Constantin Ivanes a fost obligat sa îsi aleaga un pseudonim. În plina eopca comunista doar un cuplu putea sa se exprime, si acesta era cel al sotilor Ceausescu. Pentru ca sotia sa avea si ea emisiuni la Radio Cluj, el si-a ales numele Sergiu Alex, în fapt unul de renume pe piata muzicala româneasca.
Sergiu Alex este, de 10 ani, realizatorul unei emisiuni cu adevarat exceptionala. „Incursiuni de meloman”. Ea se difuzeaza sîmbata seara, de la ora 19.00, si în reluare, duminica de la 23.00. Este „un altfel de muzica”, o muzica ce transpune auditorul într-o lume spirituala, datorita universului sonor cu adevarat aparte. Are la baza curente precum Neo classical sau Adult contemporary. O muzica pentru suflet, una care te linisteste, una care vindeca. Muzicologul Emiliu Dragea definea cel mai bine acest gen. „Am avut senzatia ca ma transpun într-un spatiu psihologic pe care ti-l ofera timpul de dupa lectura unei carti fascinante si care a gestat o idee originala”, spune Dragea. Ceea ce releva „Incursiunile de meloman” este în fapt o evidenta, sesizata din nou perfect, de Emiliu Dragea. „Poti trai si fara muzica. Dar murind sufleteste”.

(Interviu pe care l-am realizat în Foaia transilvană, 2006)

Ovidiu Blag

View all posts by Toate articolele scrise de acest autor
Citeste biografia