Nada, Raimonda, Ovi si Părintele, adică trupa de miuță
Raimonda se pricepe la cronici, doar a lucrat la Pro TV. De acum e titulara postului de scriitor de cronici și de pivot la baschet. Vă las în compania ei, iată cronica de azi:
“Mâine să fiţi cuminţi şi să ascultaţi de Raimonda” a căzut ca o ghilotină în condiţiile în care am trăit o zi de coşmar după ce căţelul meu a căzut pradă unui câine mare şi negru care i-a sfâşiat urechea. Dar ordinul căpitanului se execută, nu se discută, aşa că m-am prezentat regulamentar la ora 9.00 la intrarea în parc, chiar dacă eram fără vlagă şi fără chef.Ei, dar întâlnirea cu “alergăreţii” Nada, OviTebu şi Părintele (care mi-a atras atenţia că nu e corectă formula de adresare folosită de mine: domnule părinte) a fost, ca de fiecare dată, plăcută şi binevenită.
I-am aşteptat câteva minuţele pe cei care credeam că sunt doar întârziaţi, respectiv Tibi Fărcaş, Nicuşor Ciorbă şi Dl. Mureşan, apoi ne-am luat la întrecere pe aleile parcului ascultând aventurile Părintelui proaspăt întors dintr-o vacanţă de vis şi întorcând capul după majoretele care, la acea oră matinală, îşi pregăteau exerciţiile.
Apoi am făcut o binemeritată pauză de îngheţată printre nuntaşi (ştiţi, asta doar aşa, ca să spargem monotonia), după care a urmat baschetul… un doi la doi, yin versus yang. Dacă v-aţi imaginat că jocul s-a încheiat repede, vă înşelaţi. Scorul a fost 12-9 în favoarea băieţilor, după ce începutul a fost un fenomenal 3-0 pentru noi, fetele. Tot meciul ne-am luptat ca leoiacele, cu toate armele, inclusiv cu o palmă pe obrazul lui OviTebu, la propriu, dată cu sete de Nada, care a încercat să reediteze spectaculosul capac (sau fault) al lui Chetreanu din meciul cu Belarus. E adevărat că am şi trişat puţin, când am repus de la margine o minge dată afară chiar de mine. Ulterior am aflat că OviTebu a auzit zgomotul făcut de minge în contact cu unghia mea, dar el, un om “aproape cumsecade” nu a spus nimic.
La final de meci a apărut şi galeria, adică domnul căpitan Blag, dar noi deja eram gata de repriza a treia, cea de la Chios.
Corect este să vă spun că ne-aţi lipsit toţi ceilalţi, dar trebuie să recunosc că ne-am fost suficienţi şi numai noi, astfel încât, preţ de două ore jumate am făcut mişcare şi ne-am distrat, uitând de toate necazurile de acasă. Şi chiar nu exagerez când spun asta.
Ne revedem sâmbăta viitoare, la aceeaşi oră, în acelaşi loc. Numărul nostru nu contează. Contează faptul că cei prezenţi îşi doresc să fie acolo şi se simt bine împreună! (o cronică de Raimonda Boian)
