Cînd eram eu puști, deci acum 100 de ani, pe strada Petru Groza se circula cam astfel duminica: înspre teatru mergeai pe partea dreaptă a bulevardului, adică pe cea cu Biserica Minoriților, iar încoace, de la teatru spre Piața Universității veneai pe partea cu Casa Armatei. Bineînțeles că nu erau indicatoare în acest sens, era un fel de regulă nescrisă. Se spunea că te-ai plimbat pe Corso.
Familiile ieșeau cu copiii și pînă cînd adulții citeau obigatoriu un ziar sau o chiar cîteva file dintr-o carte, cei mici se zbenguiau în fața statuii lui Matei Corvinul sau dădeau de mîncare la porumbei. Unii clujeni alegeau drumul Grădinii Botanice iar alții făceau drumeții, pe jos, înspre Hoia sau Făget. Cei care ajungeau în Parcul Mare alegeau o jumătate de oră de vîslit iar după aceea o bere la Chios sau Cazino. Bere bună, într-o atmosferă tihnită se mai putea bea la Grădina de vară de pe strada Republicii, sus, aproape de actuala stradă Observator sau la Boema, pe 6 Martie.
Mi-am amintit de lucrurile astea azi, nu știu de ce (și nici nu există o explicație, chiar dacă aș căuta-o),pe cînd mă plimbam un pic prin centru.
Mă și opresc aici cu aducerile aminte, pentru că risc să înșirui propoziții care ar începe cu „pe vremea mea”. Ori vremea mea a fost întotdeauna, ar fi o slăbiciune să invoc trecutul spre a-l compara cu un prezent destul de palid.
Preferabil ar fi să se întîmple mai multe lucruri de bun simț în acest oraș decît cele cu gust îndoielnic. Dar pentru asta trebuie cap în primul rînd și după aceea bani sau voință politică, administrativă sau de orice altă culoare.
