Azi, cînd mă întorceam acasă, din scara mea a ieșit o domnișorucă din asta dichisită, genul care e ok pînă cînd vorbește.
Așa. Și fătuca, 20 de ani, cu telefonul la ureche, normal, se îndrepta spre Peugeotul cu număr de…hai, mai bine nu zic din ce județ, că îmi săriți în cap…Deci se îndrepta spre mașină, cu cheile în mîna cu care nu vorbea la telefon. Așa, la o radiografie rapidă, am intuit că e o domnișoară studentă, iar mămica și tăticu i-au luat o mașină Peugeot nou nouță atunci cînd a intrat la facultate și imediat după aceea i-au închiriat (sau poate i-au chiar cumpărat) un apartament la mine în bloc.
Buuuuuuuuun, și-acum vorbele ei de la telefon (aici, pentru rigoare, o precizare-nu înseamnă că dacă fata ar fi fost din Cluj ar fi vorbit neapărat altfel):
-Ioi tu mică (asta e mama, nu o persoană mică), mare figură mai eșthi și tu. Ie zoaia, doară nu crezi că îs bolundă, no binie tu, mare figură mai ieșthi! Doară mă duc la mall, că șthii din ce îi fain acolo (asta înseamnă știi de ce e fain acolo)? Dhin aia îi fain (asta înseamnă de accea e fain) că îs tăhtie la îndhiemînă, șthii? Nu tre să umbli în tăt orașu după nu șthiu ce? No, numa dhie aia mă duc acolo, nu tăt vorovi…
Bine, draga mea. Bine ai venit la mine în bloc. Avem nevoie de studenți, să creștem nivelul intelectual al scării noastre. Bine ai venit, că buni credincioși avem aici, ne lipseau intelectualii. Hai, că trei ani trec repede, și poate pleci la București, că acolo e și mai mișto, mall-urile sînt și mai mari, îți zic eu…
14 comentarii
salajanca?
…yeee, ptiar, molurile is mai mari la Capitala, smekerii-s mai multi, nici nu stii cand capeti un pumn in gura -in timpul/ dupa ce vorovesti ardelenestie …no ashie! 🙂
daniel, am zis ca nu spun, nu spun. pentru ca nu are nici o importanță. pînă cînd văd clujeni de 15 ani care ascultă în scara blocului manele din sudul țării și știu pe de rost toate versurile alea, chiar nu are importanță nimic…
=))
Da Ovidiu, din pacate domnisoara va fi in 4 ani, doctorand la zi cu bursa si dupa inca 3, specialist pe domeniul ei si dupa salariu de 1000 de euro
epocal… rad de mor!
Dacă într-o zi te blochezi cu ea în lift, musai să ai reportofonul la tine! Parcă și aud: „- Vecinie Ovi, da’ cie zîci? Nu mi-i scotie la mol într-o zî?” „- Tu nu vezi, stimată vecină, că nu reușesc să te scot nici măcar din lift?!”
fantastica e povestea asta =)))) trebuie sa fiu si eu mai atent de acum inainte la ce vorbesc oamenii la telefon!
draga Ovidiu, bine ca nu m-ai vazut in trafic zilele trecute… m-am ranit la degetul mijlociu (mana dreapta) si il tineam ridicat de pe volan…
Referitor la discutiile de mai sus v-as intreba ce varianta preferati:
1. Sa ai un limbaj specific unei zone unde ai trait si sa fi un om cu caracter si comportament decent ?
SAU
2. Sa ai un limbaj elevat si sa pari o persoana culta, dar in realitate lipsita de caracter , cu un comportament indecent si cu multa rautate sufleteasca?
Consider ca limbajul se poate corecta in timp dar caracterul niciodata.
Inainte de a analiza persoane pe care nu le cunoastem ,ar trebui sa ne uitam fiecare in ograda noastra .
Ha, ha, dupa cum vorovea, asta pare sa fie de pe la noi, adicătălea „bistriţancă”, dar nu-i exclus sa fie de oriunde din Regiunea Nord-Vest.
Enorm de multe fete tinere adoptă aceeaşi atitudine. Diferă doar accentul: dezinvoltură cu accent de pe la ţară sau cu accent uşor „lucrat”, mai de pe la oraş. Că siguranţa de sine şi dorinţa de a epata sunt roadele traiului bun pe spatele altora (părinţi sau „întreţinători”), asta e o altă problemă. Fenomenul merită o dezbatere mai amplă.
Domnu’ Ovidiu, de „bunii credinciosi” am de gând să mă ocup mai pe îndelete. Dacă aţi făcut-o şi dumneavoastră până acum, vă rog să-mi daţi o referinţă.
cristina,
să nu cădem în dezbateri facile. cine a înțeles a înțeles, cine nu, nici o problemă. nu cred că are rost să ne întoarcem la povestea aia că țăranii autentici sînt una, iar ăștia pe cale de emancipare alta. doar nu credeți că vreunul dintre cititorii mei are ceva cu lelea marie din feleac sau cu miile de copii de țărani care au venit la oraș și au devenit figuri proeminente ale intelectualității românești sau pur și simplu foarte buni în domeniile în care lucrează. ar fi fost culmea să ne naștem cu toții la oraș…problema e alta, doar nu vreți să scriu un articol și după aceea să îl și explic
Oare ce lectii poate lua un om cu scapari de misogin frustrat, de la o studenta care are nesansa sa aiba o masina buna si un accent, altul decat cel clujean?
Biata fata, cum de a avut tupeul sa se mute tocmai in acest bloc? Autorul articolului subliniaza faptul ca este blocul lui ( desi ma gandesc ca este blocul unde doar locuieste)
clara,
nu cred ca dumneavoastra nu ati spus niciodată orașul meu, țara mea, deși cred că nu sînt decît orașele sau țara în care locuiți, așa că asta, ultima, cred că a fost doar o răutate gratuită. în rest, e părerea dvs și o respect