Din cîte înțeleg eu (deși se spune că nu e bine să vorbești despre ceva ce nu ai încercat, dar mă scuzați, nu sînt chiar nebun…), în România cam astea ar fi problemele:
-Nu există cercuri, așa cum ar fi cele de genul Alcoolicilor Anonimi, în care oameni care au reușit să se lase de droguri să le spună și consumatorilor activi care e secretul, cum poți renunța. În lipsa unor astfel de organizații, ajungem să dăm sfaturi noi, ăștialalți, care nu ne pricepem…
-Un consumator activ strică în jur de 1.000 de euro pe droguri (de care or fi alea). Cînd îți trebuie bani faci cam orice, așa că infracționalitatea crește. Unii îți dau în cap pentru bani, alții se prostituează, alții îți sparg casa…
-În lipsa mai multor profesioniști în domeniu, partea cu legislația bîjbîie: unii pun pe liste negre produsele astea de le zice etnobotanice, iar băieții deștepți mai schimbă compoziția unei molecule și vînd din nou, fără probleme, spunînd că noul produs nu e pe lista celor interzise. (Atenție, cică toate etnobotanicele astea, fiind produse de sinteză, sînt mult mai periculoase decît alea din plante, originale-să le zicem așa…)
-Cum nu există un loc de unde să își cumpere „oficial” (nu am găsit alt cuvînt) prostiile astea (de care mulți sînt dependenți), e foarte greu de știut numărul celor care depind de droguri, nu se prea pot face statistici…iar rețelele de crimă organizată se simt foarte bine, în largul lor…
-Prostia omenească. Pînă cînd în România dorința de a imita sau spiritul de turmă sînt coordonate după care se ghidează mulți, de ce ar face consumatorii de droguri excepție? Cum văd în fața unor blocuri tineri și tinere de 14 ani (vorbim aici despre Ardeal) ascultînd manele și știind pe de rost versurile, ce să ne mai mirăm că unii dintre ei vor și spice-uri din alea, că așa au văzut la alții?
Habar nu am ce trebuie făcut, alții mai deștepți ar trebui să știe, dar presupun că factorii care ar trebui să fie cei responsabili acționează după principiul, lasă, că nu e asta cea mai mare problemă a țării. Și poate că nici nu e. Dar dacă educația nu e cea mai mare problemă (includem aici și educația fizică, bineînțeles), dacă arta nu e, dacă sportul nu e, atunci s-ar putea să avem probleme mici, dar numărul acestora, adunat, să fie foarte mare. Și atunci, în loc de o problemă națională, s-ar putea să avem 2.000 de probleme naționale. Și o întrebare: cu ce începem?

1 comment
Cea mai mare problema, din punctul meu de vedere este ca toate aceste etnobotanice sunt produse experimentale iar consumatorii sunt practic niste cobai! Acest joc de-a soarecele si pisica dintre producatotii de etnobotanice si autoritatile care disperate incearca sa le puna capat, nu fac decat sa afecteze negativ populatia. Vrei sa fumezi, fumeaza, asa cum daca vrei sa bei, bei! Cea mai inteleapta decizie, dupa gandurile mele, este sa se legalizeze drogurile usoare mai exact marijuana (in cele „n” denumiri si soiuri) drog care este folosit de mii de ani, si nu este mai nociv ca alcoolul sau aceste etnobotanice! Clujul este pe locul II in tara la consumul drogurilor usoare.. toata lumea fumeaza, cu mici exceptii. Eu experimentez de 12 ani si nici nu se pune vorba de dependenta sau alte prostii. E drept ca e importanta si frecventa cu care fumezi…
Oricum, acest tineret adolescentin de care aminteati, decat sa manance seminte si sa bea bere la pet pe ritm de manele (din astea noi, faine) ale caror versuri le stiu mai bine ca orice alt vers din bogata mostenire lirica lasata de marii poeti, mai bine asculta un Bob Marley prietenos.
Cand parintii isi vor educa copii cu sfintenie si cu drag , atunci nu vom trai ca in Amsterdam, vom trai ca in Olanda!