Maestru Virgil Tomuleț, prezent zeci de ani în paginile publicațiilor clujene, caricaturist de talie națională și internațională, a fost sărbătorit ieri la sediul clubului Universitatea, la împlinirea vîrstei de 75 de ani.
Manifestarea de ieri continuă șirul evenimentelor organizate la clubul Universitatea, care doar în această toamnă a mai inițiat două proiecte similare, omagiind fostele glorii feminine ale baschetului, apoi marii campioni ai voleiului de la U Ardaf…
De data aceasta a fost vorba despre o altă întîlnire de suflet, printre organizatori numărîndu-se și unul dintre colegii de breaslă, realizatorul TV Ionel Banu.
Cînd vine vorba despre maestrul Virgil Tomuleț atunci ne amintim de paginile Făcliei de odinioară, din care nu lipseau ilustrațiile realizate de el, dar și zecile de volume în colaborare cu Gheorghe Bodea sau Coriolan Iuga, unde desenele sale și-au găsit un loc de cinste.