Îmi place echipa condusă de pe margine de Marcel Țenter. E solidă. După ani și ani de căutări, U Mobitelco a ajuns o formație serioasă, din toate punctele de vedere.
Krstanovici și Dykes sînt indispensabili, în jurul lor se întîmplă multe, sînt clar în „cinciul” campionatului. Silvășan este căpitanul, un clujean de-al nostru, deștept, cumpănit, un ins care vorbește așa cum joacă, adică foarte bine. Un lider. Chetreanu, care s-a săturat să tot audă că „a crescut” și acum parcă ne transmite să ne liniștim, că știe el mai bine decît noi ce are de făcut. Morris, omul cu coșul care a adus titlul la Cluj, un baschetbalist pur-sînge, pe care orice echipă din campionat și l-ar dori în echipă, încă o demonstrație că la U Mobitelco funcționează foarte bine partea cu eficiența transferurilor. Lawrence e pe revenire, acest Mijovici e în faza de integrare, restul băieților de asemenea, dar împreună arată foarte bine, o trupă articulată și care inspiră încredere. Asta înseamnă că au, la rîndul lor, încredere în forțele proprii.
Marcel Țenter e și el altfel în acest sezon. A suferit mult în precedentul, a demonstrat că poate lua un titlu, iar acum parcă și-a mai limpezit atît ideile cît și felul în care le transmite asta elevilor săi. Dacă în precedentele campionate părea că își caută un drum, acum ne demonstrează că l-a găsit.
1 comment
Buna Ovi.
Te felicit pentru articol. Asteptam din vara un articol despre Marcel Tenter, de exemplu ca este primul antrenor roman care castiga campionatul cu echipa lui, dupa 7 ani.