Am umblat ieri prin zonă, prin Piața Păcii (pe mine nu mă puteți convinge să îi spun altfel) și am văzut că locul în care se vindeau ziare încă de la apariția acestora în Cluj, s-a închis. Cel mai vechi chișoc de ziare e istorie.
Aici veneam să îmi cumpăr ziare pe vremea cînd aveam așteptam Sporul sau Curierul sportiv ca pe pîinea caldă, am și scris despre asta, aici, la un moment dat.
Acum s-a închis. Foarte bine. Oricum nu se mai vînd ziarele, nu? Ne-am obișnuit noi fără Croco, fără Arizona, fără altele mai simbolice decît chioșcul ăla nenorocit.
O știu și pe femeia care vindea ziare acolo. Vindea de vreo 40 de ani. Acum să tot aibă femeia vreo 60. Foarte bine, să trăiască la mulți ani, să se recalifice, să vîndă altceva, nu?
S-a închis un chioșc de ziare, nu s-a închis Banca Națională, hai, că merge treaba și fără el.
Mai luau ăia de mergeau la spitale cîte un ziar, o Libertate, se mai uitau la poze pînă stăteau la ușa doctorului. Las că pot sta și cu ochii în tavan, sau să își cumpere ziare de la ei din satul sau din orașul de unde vin, nu?
S-a închis un nenorocit de chioșc de ziare și m-am găsit eu să îi plîng de milă. Hai, la treabă, să vopsim acolo repede și să facem o gogoșerie mișto, să miroase strada a proaspăt, a kurtos și a plăcinte, oricum ziarele puțeau…Și zona, dacă e să ne gîndim serios, e un paradis al shaormei, nici nu cadra cu peisajul un nenorocit de chioșc de ziare…
PS Fotografiile au fost realizate de amicul Daniel Rus, mulțumesc.



2 comentarii
nasol man, si eu am cumparat multe ziare de acolo, doamna imi era amica..pacat!
Nici o schimbare – ziarele “vindeau gogosi” insotite de pozele de rigoare pentru spirit – iar acum vor fi gogosi mai uleioase, dar pentru burtile mai mult sau putin goale.