Programul „U Cluj în comunitatea clujeană” a demarat astăzi cu succes într-un spațiu cochet, în sala de conferințe a clubului de fotbal.
Președintele Consiliului de Administrație, dr. Călin Hințea a prezentat cadrul general în care se doresc încadrate astfel de evenimente. Ele vor să reînvie spiritul universitar care a acompaniat evoluția sportivilor de la U Cluj. Întîlnirile vor fi regulate și doresc să releve interdependența dintre sport și comunitate, o latură ușor neglijată în ultima vreme.
Prezentarea conf.dr. Virgil Țârău a fost una excepțională. Ea s-a referit la viața și mai ales la partea dedicată Universității Cluj a celui care a fost dr. Mihai Iubu, o personalitate complexă, cel care a contribuit major la scrierea istoriei acestui club.
Virgiliu Ţârău este istoric, vicepreşedinte al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Istorie a Universităţii Babeş-Bolyai. A publicat: „Strategii şi politici electorale în alegerile din 19 noiembrie 1946“, „Condiţia femeii în România secolului XX“.
Tînărul istoric Alin Mureșan a condensat într-un material foarte bun informații valoroase despre Raul Volcinschi, fost președinte al grupării clujene, luptător anticomunist și fost component al formației de rugby. Alin Mureșan a excelat în această prezentare prin concizie și claritate, a fost o plăcere să îl asculți.
Invitat special a fost Bobo Lucaciu, o legendă vie a rugby-ului clujean, avocat de profesie, care a istorisit întîmplări captivante din perioada respectivă.
Seara a fost una dătătoare de speranțe pentru întîlnirile viitoare, care trebuie să se ridice neapărat la înălțimea acesteia, una în care cei doi istorici care au conferențiat au impresionat prin calitatea informației.
PS Felicitări colegilor de la Ora de Cluj, care au stîrnit interesul celor doi istorici prin materialele publicate anterior pe acest subiect, al luptei anticomuniste a unor foști componenți ai echipei U Cluj.
Puteți citi în Ora de Cluj, aici, o relatare de la eveniment semnată de Bianca Felseghi.