Cunosc ritualul acesta de pe vremea cînd eram director editorial la Antena 1: ți se cer materiale cît mai ilustrative pentru un anumit moment. De aceea m-am uitat ca la un deja-vu la toată povestea asta cu „reveneala” de a doua zi de după Revelion, asta în care unii ies pe pîrtie și cad, în care alții caută murături sau sînt adepții lui „cui pe cui se scoate”. Și totuși…
Și totuși, un cadru pe care unii l-au surprins în jurnal (nu are importanță nici postul, nici județul) nu-mi dă pace. Deci, cadru: ăia, poporul, pe lîngă mese pe care sfîrîiau micii, prăjelile și alte cele, străjuite de glaje de bere și vin. Dănțuiau ținîndu-se de mîini, așa, ca țăranii (să nu săriți, vreau să spun ca sătenii), într-un fel de horă pe muzică de manele.
Pînă aici nimic anormal, ba chiar un fapt banal iar dacă ne luăm după unii „analiști” chiar de lăudat (oamenii ies în aer liber și a doua zi, nu?). Doar că figura asta se desfășura într-un perimetru care mai cuprindea, la doi metri de paranghelie, și un teren sportiv (am văzut porțile de fotbal și gazonul sintetic, ba chiar și un panou de baschet).
Mi s-a părut ciudat acest cadru, foarte ciudat. Nu zic acum că toți ăia trebuiau să își sufulce pantalonii și să apuce să joace un fotbal (că bănuiesc că nu și-au pus în bagaj și echipamentul corespunzător). Zic doar că ideea de a frige cîrnați și a juca hora lîngă un teren de sport e tîmpită rău de tot (asta dacă nu se întîmplă după ce se va fi consumat vreun meci între amici și te-ai hotărît să mai rămîi la un grătar și la o bere).
