Anca Mureșan este redactor la Radio Cluj și colega mea, desigur. După ce mai cu o lună în urmă ne-a relatat, aici, despre vecinii ei, niște stîlpi de iluminat din cauza cărora nu poate dormi, acum a dat de o vecină. Vă las să citiți despre ce e vorba:
Da, ştiu, e cam macabru, dacă sunteţi slabi de înger nu citiţi mai departe. Prea tare nu-s nici eu, dar, vrînd-nevrînd cel puţin în meseria mea aud mereu despre subiecte macabre. Chestie care te cam tăbăceşte. Azi însă s-a spart conducta cu informaţii despre morţi violente: un om din Timiş şi-a căsăpit o parte a familiei pentru că soţia lui nu a venit acasă de sărbători din străinătate, unde e dusă la muncă. Alţii, nişte ţigani de prin Ialomiţa, au umplut secţia de urgenţă a spitalului, o chestie normală cînd se apucă interlopii să îşi regleze conturile în stradă, cu pistoale, săbii, cuţite sau ciomege. Şi ca să fie circul complet un poliţist din Argeş a împuşcat un tînar pe care îl bănuia de o relaţie cu iubita lui. Dup-aia şi-a tras un glonţ în cap. N-a supravieţuit. Deşi cinic şi lipsit de orice simţământ creştinesc, îmi vine să spun că a scăpat lumea de un nebun. O lume plină de violenţă. De moarte.
Azi dimineaţă, mergînd la radio, pe o străduţă îngustă de lîngă blocul meu, o maşină mortuară bloca drumul. În spate era un sicriu deschis. Am spus în gînd, creştineşte, Dumnezeu să-l ierte, dar n-am avut tăria să trec pe lîngă ea. M-am întors din drum şi am luat-o pe altundeva, am ocolit moartea. Dar am regăsit-o la muncă, în variantele ei brutale, sclerate, ilogice.
Iar acum că ziua se apropie de final, ştiu: moartea e vecina mea. (Un text de Anca Mureșan)
