Așa, într-o dimineață de luni, doi prieteni buni își aduc aminte unul de celălalt:
-Alo, Nașule, ce naibii faci, măi Nașule măi?
-O, don Corleone, ce să fac, uite, aștept la aeroport un pachet cu rachete de tenis din America. Dar matale, don Corleone?
-Băi, sînt dat dreaq, mi-am cumpărat o șepcuță nouă de la mall și-acu o port, ce naibii, să îmi ia ăia interviu să mă vază ai mei cu șepcuța asta, e belea de șepcuță, ce să-ți povestesc…
-Altfel?
-Eh, altfel bine, trec pă la șantier pă la prînz, așa, să le dau indicații lu băieții, ș-apoi mă întind oleacă, știi că io dorm o oră-două de amiază, mă mențin în formă…
-Bine, nea Corleone, ce să zic, te-aș întreba de fotbal ceva, dar nu știu, mi-e să nu îți stric ziua…
-Ei, ce naibii, poți să mă întrebi orice, bine că nu ne mai întreabă alții, las-o așa…Acuma pe tapet e cu Guvernul, cu alea-alea, bine că uitară un pic de noi, mai respirăm și noi. Oricum, avem fotbal mare de tot, frate, nu văzuși naționala de futsal, tată, sferturi de finală la europene, păi cine mai ajunge în ziua de azi în sferturile de finală ale unui campionat european? Eu zic că se vede mîna noastră și acolo, tati…
-Da, păi rezultate avem, nu se pune problema. Băieții se pregătesc bine de tot cu Piți, la tineret zbîrnîie treaba, de abia aștept finala Europa League, văd că terenul de pe Național Arena e brici, hai, că o să avem numai bucurii.
-Normal, ce naibii, păi la experiența noastră…
-Bine, hai nea Corleone, pa-pa, vorbim, Doamne ajută, că uite, a aterizat avionul cu rachetele mele. Hai, fă-ți timp și tu, poate mai stăm și noi la o cafea, ca oamenii…