Flavio Citron, care trăiește acum în Israel, mi-a trimis trei poze din vremurile în care eram colegi la Liceul de Muzică. Nu am știut ce să fac cu ele, am așteptat un prilej…Și poate că azi, dacă am vorbit despre copilărie, poate că a venit vremea să vă arăt și vouă una dintre ele.
Țin minte că noi cinci formam un fel de echipă, făceam multe nebunii, dar asta poate altă dată…
În poză sînt așa, de la stînga la dreapta, sus (pentru că jos e chiar Flavio):
Csiki Vili (despre care nu mai știu absolut nimic, doar că făcea vioară și că a plecat prin clasa a șasea de la liceul nostru)
Sorin David (care a făcut vioară, apoi clarinet și apoi carieră în domeniul hotelier la Paris, unde a fugit încă pe vremea ailalată)
Nicolae Coman (care a ajuns profesor la Conservator, unul dintre cei mai mari percuționiști ai țării. A decedat anul trecut, am mai scris despre asta)
Cu voia voastră, ultimul de sus, dreapta, sînt eu.
PS
O fază cu Csiki Vili tot tre să vă spun. Era în clasa întîi, era iarnă, iar profesorul său de vioară, care era fumător, i-a zis:
-Ies afară să fumez o țigară, tu pînă atunci încălzește-te, și după aia începem!
Paranteză, dar fără supărare, mențiunea e doar pentru cei care nu sînt foarte familiarizați cu expresiile din muzică: profesorul se referea, cînd spunea încălzire, la efectuarea unor exerciții la vioară)
Peste cinci minute, profesorul intră. Vioara la 3 metri de Vili, iar Vili era lipit de soba de teracotă.
-Ce faci?, îl întreabă profesorul.
-Ce să fac, mă încălzesc, că mi-e frig.
Asta e povestea.
2 comentarii
fffff fain Ovi!
Flavi a fost toată viața lui o mare figură. Ovidiu, am să-ți povestesc o fază de când era ceva mai mare (sper că nu citește!). Eram la laboratorul de Microbiologie (dacă nu mă înșel). Era un frig cumplit, că n-o împușcaseră încă pe Ceaușeasca alături de soț. Peste halatele albe aveam scurte, pufoici, paltoane, să nu înghețăm. Și nu știu ce sărăcie ne tot arăta profa, de ne adunasem ciorchine în jurul ei. La un moment dat, Flavio, care stătea în grupul din fața mea, spune tare și iritat: – Mă, ce naiba pute în halul ăsta?! Ridic privirea, trezit din amorțeală de glasul lui și-l privesc. Din spatele lui Flavio al nostru se ridicau niște flăcări mari, amestecate cu un fum gros, care mirosea urât, a pene de gâscă arse. Pufoaica lui Flavio luase foc de la un bec Bunsen… 🙂