Pe varianta Zorilor-Mănăștur, chiar în vîrful dealului, e un hotel. Azi, cînd am trecut pe-acolo, privirea mi-a zburat înspre el. Nu de alta, dar se auzeau sunete dinspre acolo. Uitîndu-mă mai atent, am constat că niște muncitori trăgeau de zor și lucrau la acoperișul unei biserici ce stă să se ridice la cîțiva metri de hotel.
Mi-au și trecut cîteva idei prin cap, instantaneu…
-s-ar putea (dacă se respectă cutuma conform căreia slujbele se desfășoară musai cu stația de amplificare aferentă pornită și cu sonorul tăricel) ca prețurile de la hotelul cu pricina să scadă nițeluș după inaugurarea locașului sfînt.
-există însă și varianta pe care o ofer spre analiză, fără pretenții, cea în care turiștii să primească oferte speciale de genul: „cazare de week-end, cu slujba de duminică inclusă alături de micul dejun”. Sau: „pentru trezirea la ora 8 fix nu trebuie să formați nici un număr, ajunge să deschideți fereastra. Vă vor trezi clopotele”.
-se poate pune, în același timp, și de-o colaborare reciproc avantajoasă: la recepția hotelului să există pliante cu slujbele care se vor ține în acea săptămînă iar la contrapartidă credincioșii să fie îndreptați înspre odihnă la cel mai…apropiat hotel din zonă.
Acuma, fără glumă, biserica pare destul de sănătos construită, trainică. Ar fi și păcat să nu aibă o stație de amplificare ca lumea (măcar ca la „biserica mea”)…