Tot timpul când aud că se apropie un examen şi că iarăşi trebuie să mă pun pe învăţat mă apucă groaza. Singurul lucru bun e că există Colorama şi că în câteva minute reuşesc să listez toate materialele de care am nevoie pentru examen.
Cei de la Colorama sunt tot timpul pregătiţi pentru studenţii care au mare nevoie de ajutor şi care de multe ori vin stresaţi, grăbiţi şi cu multe cursuri, neştiind parcă în ce parte să o apuce. La fel am făcut şi eu, şi m-am simţit foarte bine, parcă eram pe vremuri la medicul pediatru care mereu vorbea frumos cu mine, avea grijă să mă simt bine, să nu-mi lipsească jucăria şi să îmi dispară de pe faţă grimasele devenite tradiţionale.
Apropo de asta…oare ce faţă am când mă văd cu sutele de pagini în mână pregătit de lupta cu examenele? Dar tu? Te-ai întrebat vreodată care îţi e “faţa de sesiune”?
Acum ai ocazia să faci asta, ba mai mult, dacă postezi pe pagina de facebook a celor de la Colorama o poză funny cu tine din sesiue poţi câştiga kit-ul Colorama alcătuit din: agendă personalizată, USB Stick, set pix + creion personalizat, un clipboard cu foi personalizate, iar toate acestea vor fi puse într-o geantă personalizată.
Grăbeşte-te! Această fază a campaniei ia sfârşit în data de 31 mai!