Cei de la „Eugen Pora” ne-au atenţionat cu privire la orele de disputare, iar un elev al Liceului „Inocenţiu Micu” a solicitat ca liceul său să fie înscris, fiind omis la tragerea la sorţi. L-am inclus în grupa B alături de „Anghel Saligny”, „Janos Zsigmond” şi „Apaczai Csere Janos”, iar programul a suferit uşoare modificări.
Totuşi, s-a ţinut în continuare cont de două aspecte importante: nicio echipă din grupele de 4 nu va juca toate meciurile pe acelaşi teren, iar toate grupele se termină în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră cu meciuri în paralel pe cele două terenuri.
Primele meciuri ale competiţiei se vor desfăşura luni, 21 mai, de la ora 9 pe cele două terenuri de la Baza Sportivă Unirea din cartierul Mănăştur. Pe un teren (F1 – dimensiuni aproximative 46m x 27m) va înepe grupa E cu meciul dintre “Augustin Maior” şi “Victor Babeş”, iar pe celălalt teren (F2 – dimensiuni aproximative 52m x 21m) se vor întâlni “Tehnofrig” şi “Emanuel” în grupa A.
În primele două zile vor avea loc 28 de meciuri, pe 23 mai se vor încheia grupele A-D (7 meciuri), iar pe 24 mai se va juca ultima etapă în grupele E-H. Optimile de finală vor începe o zi mai târziu la ora 9, iar sferturile de finală pe 28 mai de la aceeaşi oră. Până la semifinale va fi o pauză de 6 zile, iar finalele se vor disputa în Sala Sporturilor “Horia Demian” pe 5 iunie, la o oră ce va fi stabilită ulterior.
Meciurile vor avea două reprize, fiecare a câte 15 minute.
7 comentarii
Va rog sa va notati programul, e forma lui finala. S-a calculat in fel si chip si s-a tinut cont, in mare masura, de sugestiile profesorilor (le multumim).
Acum totul e pregatit si asteptam confruntarile din teren
Te salut cu respect OVIDIU !
Apreciind munca voastra si preocuparile frumoase pentru promovarea fotbalului scolar din municipiul nostru si nu numai,si,avand in vedere situatia mea,te rog sa ma ajuti cu schimbarea orarului de joc ,pentru ca sa nu mi se suprapuna cateva meciuri…
De pilda:
Luni,in 21.05.2012,joc:
1.) In grupa B,de la 11’00;Saligny-Janos Zsgmond
2.) In grupa C,de la 12’00; LPS-Seminarul Ortodox
3.) In grupa G,de la 12’00.Edmond Nicolau-Iulian Pop
Luni,de la 12’00, se suprapun cele doua jocuri.
PENTRU CA SA NU SE SUPRAPUNA,TE ROG SA-MI FACI O REPROGRAMARE LA O ALTA ORA,IAR INTRE JOCURI,TE ROG SA-MI LASI MACAR O ORA LA DISPOZITIE.NU POT TRECE IMEDIAT DE LA UN JOC LA ALTUL…
Marti,in 22.05.2012,joc:
1.) In grupa B,de la 11’00;Saligny-Apaczai
2.) In grupa C,de la 13’00; Seminarul Ortodox-Ghe.Lazar
3.) In grupa G,de la 13’00. Iulian Pop-Radu Stanca
Marti,de la 13’00 se suprapun cele doua jocuri.
LA FEL…
Multumesc foarte mult !
Cu stima si deosebit respect, Ilie.Lazar.
Nu stiu ce sa mai zic. Se uita 30 de profesori in fiecare zi si iar si iar schimbam…Incercam.
Domnule Lazăr, chestia cu suprapunerea meciurilor se rezolvă, dar încă o oră ar fi cam greu de scos între meciurile echipelor dvs.
Să ştiţi că un meci are alocate cam 40 de minute, cu tot cu pauza dintre reprize, deci v-ar mai rămâne 20 de minute.
Pe luni vă pot muta de la ora 13 fie meciul Seminarului, fie pe cel al Iulian Pop. Şi mă scuzaţi, dar Saligny nu are meci marţi, ci miercuri şi joi de la 12 (pe lângă cel de luni de la 11).
Iar marţi vă put muta fie meciul Seminarului de la 12, fie pe cel al Iulian Pop de la aceeaşi oră.
Aştept să ne mai scrieţi ce credeţi şi ce aţi dori.
Va multumesc mult domnule Mihai Muresan ! Nu sunt pretentios si timpul dintre jocuri e suficient.
Deci,va rog,sa ma schimbati cum doriti.
As prefera luni sa-mi muteti Seminarul de la ora 13.00,iar marti sa-mi mutati meciul cu „Iulian Pop”de la 12.00
Link-ul către program a fost actualizat şi vă trimite la varianta sa finală.
Din acest moment nu mai modificam absolut nimic.