„Aia mică îi cam mare”, asta a fost propoziția care m-a făcut să-mi ridic ochii de pe ziarul pe care îl citeam din mers. Și cînd mi i-am ridicat, minune, am zărit un cort.
Un cort lîngă un butic. De parcă buticul nu ar fi fost de ajuns pentru a strica peisajul. Pe cort erau însemnele unui partid. Iar în cort niște fițingăi (asta am auzit-o de la un bătrîn din cartier. Înseamnă copii, puști, tineri în general, dar în sens de tineri dezordonați). Ăștia, fițingăii, mîncau o pizza avînd pe ei tricouri cu însemnele partidului.
Practic putem denumi succint aceest tablou cam așa: „Tineri membri de partid mîncînd pizza în cort, pe stradă.”
Un fel de „Cosași odihnindu-se”, de Camil Ressu.
Unul dintre tineri, singurul care nu mînca pizza, lua tensiunea unor vîrstnici. Și le zicea așa, bine de tot: „Aia mică îi cam mare, să aveți grijă, să beți multă apă, să nu stați în soare, să vă luați medicamentele…” Trag nădejde că tînărul era, totuși, asistent sau student la medicină…Altfel bune sfaturile, nu zic nu….
Am ajuns să o văd și pe asta. Sub înaltul patronaj al unui partid (oricare ar fi acela) clujenii pot să primească un mic consult medical, sfaturi și indicații de înalt nivel profesional direct în stradă. La mare mai văzusem chestiuni din astea, imediat după revoluție…
PS
Mai există o variantă, la care m-am gîndit acum, pe final. Poate că acțiunea aceasta e în scop profilactic. Partidele iau tensiunea alegătorilor, ca nu cumva să se întîmple vreo tragedie cu adepții lor. Măcar pînă la alegeri. Că după aia, cum le-o fi norocul…
