După experiența cu Vatra Dornei mi-am zis să mai avansez cîțiva kilometri și să ajung în Bucovina-Bucovina. Așa că sînt la Gura Humorului.
Aici cred că lumea habar nu are că este un referendum peste cîteva zile (deși activiștii și-au făcut treaba, e plin de afișe din alea ciudate), nu pare racordată la realități. Cred că oamenii de aici au propriul lor ceas după care acționează. Și nu știu dacă acest ceas întîrzie, dar cu siguranță nu grăbește, pentru că mai degrabă temeinicia a luat locul fușerelii.
Îi văd pe unii în grădină, ocupîndu-se de pomii fructiferi. Cu grijă, că dacă zic „cu dragoste” veți crede că m-am tîmpit. Unii mai merg cu căruțele înspre Voroneț, să care pietriș dintr-un loc în altul, dar să știți că în spatele cailor sînt montate niște pungi ingenioase care fac ca excrementele animalelor să nu ajungă pe șosea.
În afară de niște bogătani care și-au tras niște viloace pe valea aceasta care duce spre Voroneț am văzut sute de pensiuni dintre care sînt sigur că unele le-au realizat oamenii locului, atrăgînd fonduri europene sau prin propriile lor puteri.
Ce nu s-a schimbat nici aici este statul. Și nu statul degeaba, ci celălalt. Patronul pensiunii foarte frumoase în care locuiesc îmi spunea că acum cîțiva ani a vrut să reabiliteze și drumul care duce spre proprietatea aceasta a sa (acum e din pietriș). Așa stătea treaba: cineva care lucra în construcții îi era dator, omul nu avea bani, dar era dispus să asfalteze acest drum. Cînd patronul pensiunii i-a informat pe mai marii zilei despre intenția sa, răspunsul a fost aceasta:
-Aici nu ești în ograda ta să faci ce vrei!
În consecință drumul e la fel și acum.
Noroc că statul nu a fost la fel de vigilent în toate situațiile, astfel încît inițiativa și hărnicia oamenilor locului sînt evidente prin multitudinea de posibilități de cazare prezente în zonă. Și dacă vă spun că aici poți face și tir cu arcul, plimbări cu poneii sau cu caii, plimbări cu caleașca, paintball, tiroliană pe lîngă clasicele vizite la mănăstiri, atunci cred că v-am lămurit că poți face foarte multe lucruri.
Îmi place aici. E un loc bun pentru o evadare.
Un loc în care o clătită cu dulceață adevărată de căpșuni mă înnebunește de cîteva zile. Numai la ea mă gîndesc.
Cred că referendumul se va putea desfășura în condiții excelente.
PS
Ca să nu credeți că m-am înmuiat de tot, vă spun şi ce nu mi-a plăcut. În plină mănăstire Voroneţ, unui bunic i-a sunat telefonul: „Da, suntem bine, acum suntem în biserică, nu pot vorbi. Da, ala micu` îi bine. Nu prea mănâncă dimineaţă. Şi mă-ta îi bine, hai că ţi-o dau la telefon, da îi zic să iasă afară că de aici nu putem vorbi”.
În preajma bisericii e un talcioc. Din ăla, unde se vând table de şah. Nu am văzut pe nimeni să joace şah.
Boala cu talciocul e molipsitoare. La poarta mănăstirii se vinde orice, inclusiv plante de aloe. O aloe costă 10 lei, dar cred că e sfinţită.
