Azi e una dintre cele mai mari sărbători religioase. În credința polulară ziua marchează despărțirea de vară, oamenii pregătindu-se de toamnă. Și, foarte important, în această zi nu se lucrează. Și atunci am vrut să respect această chestiune, găsindu-mi de lucru la domiciliu.
Numai că am uitat tocmai de teoria proximității. Iar în apropierea casei mele este biserica mea (spun așa pentru că o enervează pe una dintre cititoarele mele, care continuă să creadă că e chiar biserica mea).
Iar biserica mea are difuzoare montate în stradă.
Și difuzoarele urlă. Adică redau la maximum slujba rostită în interior. Și asta se întîmplă acum, la această oră.
Trebuie să fiu foarte cinstit și să recunosc că duminicile, chiar dacă nu întotdeauna sînt sărbători la fel de importante precum asta, decibelii sînt mult mai mulți. Dar asta pentru că și credincioșii sînt mai mulți. În fond, ce să facă și preoții dacă nu și puțin spectacol? Și cum niciunui artist nu îi place o sală goală, așa nici preoții nu cîntă tare dacă biserica e plină și afară nu e nimeni.
PS
La cîți miezi sînt pe jos pe la biserici (de la colaci), te-ai aștepta ca și la biserica mea să trăiască în tihnă porumbeii. Ei bine, nici un porumbel n-am văzut. Cred că au murit de la decibelii ăștia în plus.