Azi a fost o duminică specială pe aici, pe lîngă complexul Hermes din cartierul Gheorgheni. În afară de slujba-live, care azi a fost plină de învățăminte, am mai asistat la o nuntă cu lăutari și la un spectacol grotesc oferit de o doamnă care vindea cartofi. În rest e frumos pe aici, multă liniște…cartier select.
Să le luăm pe rînd. Pe la nouă jumate aici bat clopotele. Bat tare, e un fel de chemare la biserică, anunță slujba. După momentele de tatonare, după niște acorduri interpretate de cor și puține tînguieli ale unora dintre cei care se strîng în curte și pe trotuare, regizorul muzical cred că a nimerit în sfîrșit butonul de volum de la stația de la amplificare și totul a căpătat alte dimensiuni. Apocaliptice aș putea spune dacă nu aș fi prudent, pentru că e vorba, totuși, de cele sfinte.
Așa. Odată rezolvată treaba asta am putut auzi mult mai clar și slujba, vocea preotului brăzda văzduhul. Nu am mai rezistat și am ieșit pe balcon, să fiu mai aproape, totuși. Aș fi comis o impietate să fi stat tolănit în pat într-un asemenea moment. Ce Viața Satului, ce Mezzo, gata, la slujbă cu mine!
Preotul a avut cîteva revelații. A povestit chiar și cum a fost dînsul pe stadion (nu zic pe care, că nu v-ați aștepta la una ca asta) și cum a auzit dînsul înjurături. Era cu nepoțica și a fost pus într-o situație foarte delicată. Partea interesantă a poveștii nu e asta, v-ați prins, ci următoarea: preotul știa cum stă treaba cu suporterii spanioli și de unde vine apetența asta a lor pentru a umple stadioanele. Cică pe vremea generalului Franco stadionul era singurul loc unde oamenii nu erau urmăriți. Căutau atunci meciurile de fotbal, mergeau acolo și dacă îi intersa și dacă nu îi interesa meciul. Mergeau doar ca să se simtă liberi, să poată vorbi în voie și să înjure pe cine voiau ei.
Hai, că nu mai trebuie să vă conving, am fost ochi și urechi. Urechile îmi mai vîjîie încă un pic, dar a meritat.
Apoi preotul a anunțat că pe 9 septembrie îi așteaptă pe toți enoriașii. Atunci e hramul bisericii. I-a îndemnat pe oameni să caute prin dulap sau prin lăzile de zestre după costume populare. Și să vină îmbrăcați așa, în portul nostru românesc, să cinstească cum se cuvine această sărbătoare, hramul bisericii. Cred că o să fie un adevărat show. Îmi pare rău că nu voi fi acasă atunci, dar o să rog pe cineva să facă niște poze…
Să revenim. Cînd ne era lumea mai dragă dar și cînd nimeni nu s-ar fi așteptat la un asemenea lucru, au năvălit niște țărănoi în zonă, veneau după mireasă, cum se spune în Ardeal. Cu trompetă, cu clarinet, cu acordeon, japa-japa, lai-lai-lai, cîntau ăia în draci. Mercedes, Audi, larmă, veselie, claxoane, foarte frumos. Atîta doar că au creat un pic de derută dar și concurență. Lumea era deja împărțită: unii simpatizau că lai-lai-lai-ul ăsta, plus tentația de a vedea mireasa, în timp ce alții erau deranjați, nu mai puteau auzi ca lumea slujba, la naiba.
Și uite așa, printre picături, a mai picat o tîmpită în peisaj. O muiere zbiera din toți rărunchii: haideți la cartofi. Haiiiiiiiiiiiiiiiiiii la cartofiiiiiiiiiiiiiiiiiii. Ea și bărbatu ei vindeau acilea, la centrală, cartofi. Direct dintr-o Dacie papuc. Am mai văzut acest cuplu, dar ideea asta a lor de marketing n-am mai prins-o. Păreau pașnici. Proști păreau, dar nu agresivi. Acum, la cîtă larmă era în jur, au improvizat și ei o leacă, no, asta e…Partea proastă e că muierea asta a continuat să urle și pe la ora 14.00, și pe la ora 15.00 (cînd pe aici e cam oră de liniște). Femeia pare nebună rău de tot. Am rugat-o să nu mai urle și văd că mă ascultă, deci mai are o șansă.
În sfîrșit, că prea ne lungim: așa frumos n-a mai fost de multă vreme pe aici. Era asta cu biserica, ok, de asta nu avem cum să scăpăm nicicum (de larmă, nu de altceva), cred că numai o scrisoare la Vatican ne mai poate rezolva situația.
Dar ceea ce mă îngrijorează e apariția unor noi factori perturbatori, ceea ce nu e bine deloc.
