Pentru că ne-am gîndit cu toții zilele acestea la Dan Anca am ales să vă redau un text pe care l-am scris în mai 2012. Era ziua în care am visat cu el. Uite-l aici:
Ieri am trecut prin Piața Păcii și mi s-a părut că îl văd pe Dan Anca. Am tresărit, știam că minunile sînt doar în povești. Dar cît de mult mi-aș fi dorit să fi fost așa. Era doar un domn cu geacă de blugi, așa cum purta Nini mai mereu. Dan Anca era unul dintre cei pentru care s-au inventat blugii și geaca de jeans.
Doamne, cît îmi e de dor de întîlnirile cu el. Eram într-o vreme vecini și ne întîlneam în față la Croco. Ieșea la mici cumpărături. Și stăteam acolo, la o cafea, tregeam o bîrfă. Fuma în ultima vreme niște țigări negre, nu știu cum le spune. Își aprindea una și apoi vorbeam.
-No, Ovi, ce mai știi de ăștia? Care-i treaba?
Ăștia erau cei de la U.
-Îl știu pe țînțaru ăla, l-am avut la juniori, nu-i rău, mai zicea despre unul dintre fotbaliștii mai tineri. Numa no, fotbalu îi și cu “mielu”, nu numai cu fuga, mai trebuie să lucreze. Nu se mai face individualizare, numa cu tactica nu merge. Tre lucrat cu fiecare în parte, cu răbdare. Și la psihic. Să moară pe teren, să lupte pînă în ultimu minut…
Îl mai întrebam ce face. Îmi spunea că e pe la nu știu ce școală, că e greu, dar că face munca tot așa, cu pasiune.
-No, te las, că mă așteaptă nevasta cu plasa, zicea Nini la despărțire.
Și mă uitam după el, îmi plăcea mersul lui. Așa, legănat și oarecum grăbit, de ai fi zis că întîrzie mereu la vreo întîlnire importantă.
Îmi aminteam întotdeauna că omul ăsta jucase pe Wembley, că jucase cu Olanda lui Neeskens și Cruyff, că îl ținuse om la om pe Bobby Charlton. Întotdeauna cînd îl vedeam aveam sentimentul acesta, că mă întîlnesc un unul care fusese în fotbalul mare. În fotbalul copilăriei mele cînd colecționam abțibilduri cu marii fotbaliști ai lumii. Iar el, Dan Anca, născut în Turda, dăduse mîna cu ei.
Spre bucuria mea am împărțit și vestiarul în Sala Sporturilor timp de vreo 15 ani, la meciurile noastre amicale. Și chiar jucam în aceeași echipă. Și chiar era unul dintre cei care mă certa că nu alerg destul. Dar nu mă puteam supăra niciodată pe el. Cînd ne echipam și vedeam cu cîtă meticulozitate își pune bandajele pentru a-și proteja picioarele pline de urmele luptelor trecute din teren, cînd vedeam cum aleargă tot meciul și cum se bate pentru fiecare minge, parcă vedeam unul dintre documentarele acelea pe pe canalele internaționale de sport dedicate marilor campioni.
Și Dan Anca a fost un mare campion. Culmea, la un club care nu a cîștigat niciodată campionate. Dar care a avut întotdeauna campioni.
PS
Text apărut inițial pe www.ucluj.ro
Dacă alegeți pe search-Dan Anca-mai găsiți texte despre el aici, pe blog.
3 comentarii
mai ce ma emotionez cu textele astea. Ce om era Nea Dan….
Întradevar Ovidiu, un mare OM si un caracter deosebit, asa cum numai generatiile acelor vremuri au stiu sa produca.
Nu am sa uit niciodata modestia acestui OM, acestui extraordinar fotbalist al României care se plimba prin centru îmbracat atât de modest încât cu greu ti-ai fi imaginat ca este vorba despre MARELE DAN ANCA, cel care a debutat pe Wembley in 69 acasa la campionii LUMII si care a adunat 318 prezente in div. A, toate purtând acelasi iubit tricou alb-negru. Asa cum spui tu, doar mersul acela leganat de ratoi datorat accidentarilor suferite îl trada pe marele fundas.
Dar pâna una alta, am si eu niste întrebari la tine Ovi…..Ce averi au câstigat acei sportivi ?? Ce ghete foloseau la meciuri??? Pe ce terenuri se jucau partidele si ce conditii de recuperare aveau ??? Cum îsi petreceau ei orele si zilele înaintea si dupa disputele din teren??? Ce masini conduceau ?? Ce conducatori de club si presedinti aveau pe vremea aceea ???
Nu trebuie sa-mi raspunzi, cunosc raspunsurile caci am copilarit in jurul fenomenului fotbal si am „mâncat” fotbal pe pâine zilnic inca de prin anii 69-70.
Noi românii avem un mare defect…si anume ca NU am stiut si nu o sa stim niciodata sa apreciem adevaratele valori. Acest lucru este si a fost valabil de când ma stiu. Personal am marele regret ca acest OM a murit la mai putin de 2 luni dupa ce am plecat din tara si vreau sa-ti spun ca de aici, din fata calculatorului meu modest de la acea data am varsat câteva lacrimi pentru OMUL Dan Anca când am citit stirea pe site-ul meu favorit. As fi vrut sa-l conduc si eu, impreuna cu alte sute de fani si prieteni, pe ultimul drum pe EL cel care ne-a daruit atâtea bucurii.
Daca tot suntem la acest subiect, trebuie spus aici ca ceea ce a facut clubul pâna la aceasta data ptr. el este minuscul fata de devotamentul si daruirea acestui jucator. Nu ar fi poate lipsit de interes sa sugereze cineva noilor conducatori ai lui U, daca reusim sa supravietuim cancerului actual, sa claseze pe o scara valorica in functie de contributia fiecarui fost MARE fotbalist al lui U Cluj, si sa le afiseze numele + un portret pe un fel de piedestal unde sa-i vada si sa-i cunoasca si cei tineri si care nu au avut privilegiul sa-i vada jucând. Te asigur ca ar avea destui candidati din care sa aleaga si cred ca ar putea face înconjurul culoarelor noului stadion cu nume atât de insipid.
Aici pe continentul acesta unde traiesc acum, dupa cum bine cunosti, se obisnuieste sa se ridice în „vazduhul” arenelor tricourile cu numerele si numele celor mai mari sportivi ai cluburilor. Mai mult, NIMENI nu mai are posibilitatea sa poarte acel nr. pe tricou caci acei oameni au fost UNICI prin daruirea, munca, efortul si talentul lor.
Noi românii ce facem pentru fostele glorii, si nu vorbesc aici numai despre fotbal???
Închei aici caci trebuie sa ma duc la somn, nu inainte de a-ti multumi pentru articolele tale minunate si nici inainte de a ura tuturor suporterilor lui U…Sa auzim numai de bine. HAIDE U !!!!
Bravo Ovidiu. Ne face o deosebita placere se ne amintim de dl. Anca. L-am admirat atat ca si jucator, cat si ca si antrenor. A fost omul care m-a promovat in echipa de tineret a lui U CLUJ in primavara anului 1981 la Craiova, a fost omul care m-a promovat ca si junior in echipa lui U CLUJ din campionatul judetean in 1982 (U retrogradase si nu mai exista echipa de tineret), a fost omul pe care nu-l interesa ce lucrau parintii jucatorilor, pentru ca era un om cinstit (desi traiam vremuri grele in comunism), si care se antrena cot la cot cu noi, indiferent ca jucam fotbal, basket, alergam sau inotam.
A fost omul care si atunci cand U retrograda si mai facea cate un meci strategic, se gandea intotdeauna si la colegii lui de echipa pentru ca ajutoarele sa se imparta in mod egal. A fost omul de sacrificiu cre era chemat mereu cand echipa era la ananghie… A fost omul din gura caruia nu auzeai niciodata cuvinte grele ci doar mici reprosuri…
A fost omul care a suferit in viata si care ne-a parasit prematur…
A fost omul care mai putea spune multe si care din pacate ne-a parasit, intr-un moment cand U CLUJ ar fi avut nevoie de el…
A fost simplu Dan Anca…
DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA IN PACE!