După ce au pierdut și cel de-al patrulea meci consecutiv în grupa Ligii Campionilor la handbal feminin ( 21-28 cu Podravka, aseară), fetele lui Covaciu se mai pot liniști un pic. Prea multă presiune a fost pe aceste sportive, prea multe li s-au întîmplat, prea au avut un program încărcat. Ceea ce au făcut ele, calificîndu-se atît de departe, este o performanță în sine.
Dacă pui bugetele pe masă, între U Jolidon și celelalte formații care evoluează la acest nivel, s-ar putea să te ia cu amețeli. În România se vorbește despre marea performanță, dar nu se prea știe cu ce se mănîncă povestea asta. Sigur, nu banii joacă (așa cum le place unora să spună), dar la acest nivel fără bani nu prea poți mișca.
Un lucru e cert: fetele de la U Jolidon s-au autodepășit. Și ne-au făcut și pe noi, cei care uitasem de handbal, să ne întoarcem cu fața și mai ales cu sufletul spre acest minunat sport. Clujenii au umplut de fiecare dată sala, televiziunile au scos Clujul în Europa.
Mihaela Tivadar își vărsa lacrimile pe facebook, Senocico dădea interviuri la cald, cu gîtul plin de zgîrieturile de după meci, celelalte fete își ridicau mîinile muncite în aer și le mulțumeau celor din tribune, care le-au încurajat.
Asta a fost frumos.
Cu marea performanță, v-am mai spus. Trebuie să ai bani. Pînă atunci, mai stăm o tură, nu e nici o rușine.