Aşadar: concertul orchestrei din Sankt Petersburg, de la Teatrul Naţional Bucureşti, a avut şi bune şi rele, nu cum mă aşteptam, doar bune.
Cu organizarea:
-slăbuţ spre slab, dacă nu chiar mai mult. Nu au existat programe sau dacă au existat ele conţineau doar un pliant neutru, nu şi programul muzical, astfel încît muzicienii cîntau, dar nu toată lumea din sală şi ştia ce interpretează ei pe acolo. Organizatorii nu au avut nici măcar ideea de a anunţa la microfon numele pieselor sau al soliştilor (pentru că au fost două soprane, un naist, un clarinetist şi un acordeonist). În fundalul scenei era un ecran uriaş, pe care se mişcau nişte stele. Mă gîndesc că măcar acolo s-ar fi putut mişca nişte nume de compozitori şi interpreţi, să înţelegem şi noi, din fotolii, cine şi ce cîntă.
-fotoliile, că tot am vorbit de ele, sînt incomode. Stai cu genunchii la piept.
Cu muzica:
-soliştii foarte buni, instrumentiştii de asemenea, dar repertoriul cam amestecat. În sensul că dacă îi spui unui concert Regal Vienez şi cînţi piese contemporane plus un melange folcloric românesc cu Mociriţă cu trifoi şi alte chestii (mă gîndesc că dintr-o pornire bună, de împrietenire cu publicul român) atunci nu prea seamănă a Viena.
Ca să nu mai lungim vorba, pentru 120 de lei biletul mă aşteptam la mai mult.
