Ideea asta cu meșterii artizani și producătorii, de pe aleile pietonale din Piața Muzeului, mi se pare foarte bună. Bine, perfectibilă, pentru că iar s-au strecurat pe acolo niște specii ce n-au legătură cu artizanatul și nici nu sînt producători, nici artiști, nici nimic, dar au reușit să fenteze autoritățile, așa cum se întîmplă și în piețe, și cam peste tot pe unde vine vorba despre comerț. În sfîrșit, să revenim la ideea de bază, că acum tre să fim mai buni, mai drepți…Așadar:
Chiar în fața Institutului Ion Andreescu, pe mîna stîngă cum ai coborî înspre fostul liceu de muzică, e o tarabă ținută de niște unguri, cu bunătăți de tot felul: cîrnați, jumări, slănină cu boia, cu piper, jambon afumat și tot felul de alte cărnării, toate apetisante și foarte gustoase. Vînd în draci cei de acolo, meritul lor: se mișcă bine, sînt amabili și au marfă bună.
Mai sus, dar cum ieși spre centru, pe alee, e o altă tarabă interesantă, pe mîna stîngă, cu picturi pe lemn, executate (parte din ele) manual, foarte șic și departe de kitsch, foarte departe chiar. La 100 de lei găsești chiar și mici opere de artă (păstrînd proporțiile, e totuși vorba despre comerț stradal).
Așadar, v-ați prins: dați o tură pînă acolo, faceți abstracție de vînzătorii tîmpiți (pe una am auzit-o urlînd spre alta: „Rozi, uită-te un pic la marfa mea pînă mă duc io să mă p.ș”) și bucurați-vă de oferta celorlalți, a celor normali.
A, da, și nu uitați să fiți mai buni!