„Suntem un grup de studente la Jurnalism şi vrem să creăm o comunitate a oamenilor care ştiu să trăiască frumos!”, așa sună credo-ul celor cinci fete care țin un site ce se cheamă FTL (dar care nu vine la „fetele”, ci de la Feel. Travel. Live!). Aveți linkul aici.
Obișnuiesc să mă mai uit ce scriu ele, și așa am descoperit un material cu adevărat interesant, despre unul dintre fotografii sportivi talentați ai Clujului, tînărul de doar 22 de ani, Silviu Cristea (pe care îl am, de altfel și eu pe blogroll).
Materialul semnat Bianca Dumitru (jurnalism, anul III) e vast, și poate nici nu ar fi nimic de adăugat. Și, totuși, o să îl completez cu o informație. M-a impresionat foarte mult să îl văd pe Silviu muncind la greu într-o vară, refăcînd, alături de alții, niște terenuri de tenis. Muncă la lopată, zile toride de vară, efort fizic considerabil. Mi se părea nefiresc ca un om cu talentul său într-ale fotografiei sportive să facă așa ceva. Mi-a spus că îl ajută pe un prieten al său. Nu știu dacă a și cîștigat bani de pe urma acestei munci, dar nici nu contează, de aceea nici nu l-am întrebat vreodată. Oricum mi s-a părut că face ceva deosebit.
Și pentru că am vorbit de materialul fetelor, hai să vi-l și arăt, aici.
3 comentarii
Multumim mult! O mica rectificare, suntem 5 fete in proiect!
am corectat
Multumesc Don Ovidiu!