Stau ei așa, la etajul 7, și cînd ies din casă, după ce controlează dacă au închis ca lumea ușa, își zic:
-Hai să chem liftul și să îmi aprind o țigară. Să înceapă o nouă zi!
Mari proști, în orice caz…
Ai milioane de secunde și mii de minute în care poți fuma, dar tu te gîndești să împuți un loc în care intră cam la 2 secunde după tine un alt om. La ce te poți gîndi? Că intră tot unul care are țigara în gură și că nu îl deranjează? Că altă logică nu găsesc, în afara presupunerii inițiale că ăștia care își aprind țigara în lift sînt mari proști.