Poate că aveau 8 ani. Și el, puștiul, îi oferea ei un mărțișor. Așa, de dimineață, la prima oră. Și părea destul de emoționat.
Gîndul mi-a zburat la școală, pe vremea claselor primare. Îmi amintesc că aveam două categorii de mărțișoare cu care mă…prezentam.
Cele pentru fetele care nu „contau” erau dintre cele pe care le aveam din colecția mamei, deci vechi. Din anul trecut. Probabil că se prindeau că metalele acelea lustruite de mine cu sîrg nu erau noi, dar pe atunci nu mă gîndeam la asta…Ce prostie…
Pentru cele care „contau” investeam. Cumpăram mărțișoare noi.
Acum nu mai țin minte dacă a contat vreodată separarea asta pe care o făceam…
Dar cel mai important era că fiecare băiat dădea fiecărei fete din clasă cîte un mărțișor.
Sau poate că nu era important.
Cine mai știe acum ce trebuie și ce nu trebuie să faci de 1 Martie?
Poate ar fi trebuit să-l întreb pe puștiulică ăsta, de azi dimineață, el de ce i-a oferit fetei un mărțișor?
1 comment
Ce sobolaneala…