Am citit la Adi Hădean pe blog cîteva cuvinte faine despre Maratonul Internațional Cluj, aici. Am și eu cîteva observații, nu știu dacă în plus, hai să zicem în completare…
Ieri dimineață am văzut destui șoferi înjurînd că e închis centrul. Habar nu aveau că pe străzi se aleargă acest maraton. Și chiar și după ce au aflat, tot supărați au rămas, și tot înjurînd i-am văzut.
Apoi: n-am auzit, printre cunoscuții mei, să spună că ies din casă special pentru a urmări cursa. Deși, dacă mă gîndesc bine, îmi amintesc ca dintre ei unii să mă fi surprins în alte dăți, spunîndu-mi că merg să se uite la focurile de artificii, de exemplu (nu o să înțeleg prea curînd ce e aia să te uiți la artificii…).
Într-un fel de concluzie, poate prea rapid venită (ce întărește ceea ce a spus Hădean): sîntem departe de a înțelege cum stă treaba cu sportul de masă. E bine că există împătimiți (Horică Morar, de la Runners Club e un exemplu, dar mai sînt și altele, la ciclism, la orientare turistică), dar ei trebuie sprijiniți și mai mult.
În același timp (și asta va mai dura), e vorba despre mentalitate, despre schimbarea proastelor obiceiuri. Mă uitam ieri, în Parcul Mare, la băieți și fete de 18-20 de ani cum stăteau pe bancă și spărgeau semințe (tone de semințe, să ne înțelegem, vorbim aici de cantități)…O imagine dezolantă, sincer. Băieți și fete mîncînd semințe. Nu se știe de ce: de foame, de „dixtracție” sau din prostie.
