I-am văzut azi, cuminți, în fața unei doamne, la una dintre bănci…O doamnă consilier în credite, cred că așa îi spune. Un El și o Ea, cuminți, răspunzînd la întrebările, altfel extrem de politicoase ale angajatei băncii.
Cred că „aplicau” pentru un credit și acum făceau o „simulare”…Erau tineri. Și căsătoriți. Între ei.
Se vedea că se iubesc, asta e clar. Se și țineau de mînă, dealtfel, neconcepînd ca într-un asemenea moment important să nu fie împreună…
Doamna consilier vorbea, ei se țineau de mînă.
Doamna consilier vorbea, el o privea cu bunătate pe soția lui.
Doamna consilier vorbea, cînd el, altfel absent, i-a sugerat soției sale, dintr-o dată, din priviri, că ar fi timpul să plece. Împreună, mă gîndesc…
Ea ar mai fi stat, se vedea pe chipul ei un fel de „hai să mai stăm, știi bine că e important pentru noi…”.
Dar el nu avea chef de asta.
Depășit probabil de moment, pe care îl considera mult prea serios, voia, mai degrabă să plece, cu ea, undeva…
Undeva unde să nu aibă atît de multe probleme.
Cert e că ea a avut de făcut o alegere importantă. Ar fi și stat, ar fi și plecat…
A bîiguit ceva pe acolo, cred că și-a cerut scuze, l-a luat pe soțul ei din nou de mînă, și duși au fost.
Nu știu ce s-a întîmplat după aceea.
……………………………………………………………………….
Părerea mea e că oamenii ăștia doi se vor înțelege însă foarte bine în viață. Mi-ar plăcea să cred, totuși, că au reușit să își ia creditul acela, pentru că, oricum ai lua-o, dragostea trece și prin stomac.
