Am auzit, zilele trecute, o expresie: „ăia nu-s U-iști, ăia-s falși U-iști”. Departe de a fi un naiv, știu la ce se referă cei care spun asta. Constatarea, însă, e alta.
La U Cluj nu știam să existe, pe vremuri, U-iști adevărați și U-iști falși. Erau doar U-iști. Acum văd că lucrurile s-au schimbat.
Din cîte îmi dau seama, sînt multe minți luminate și multe suflete curate care gîndesc și simt cu drag legat de U (chiar dacă nu se numără printre „militanți”) dar care sînt prinse la mijlocul acestei lupte de idei puse în scenă de unii sau de alții, mai mult sau mai puțin bine intenționați. Și-atunci rămîn acolo unde sînt, nu se arată…
Poate că nu ar strica o mică întoarcere la origini, mai ales că, din fericire, clubul acesta are cu adevărat origini. Așa poate că masa „invizibilă” de susținători ai acestei echipe și-ar arăta chipul, ar ieși din anonimatul asumat.
Altfel s-ar putea să se întîmple precum în viața politică din România: poporul stă acasă și se uită la televizor cum îl păcălește unul sau altul în legătură cu viitorul său.
Versurile unuia dintre cele mai iubite cîntece de la U arată așa:
Suntem „U”-istii Clujului iubit
Uniti cu totii-ntr-un avânt
Pornim din nou cu sufletu-nfratit
La lupta, cu un singur gând
Haide, U! Haide, U! Haide, U!
Esti simbolul tineretii studentesti
Haide, U! Haide U! Haide, U!
Esti mândria unor inimi românesti
Noi luptam, noi luptam, sa-naltam, sa-naltam
Prin avânt, vointa, zâmbet si prin cânt
Un trup nou, un suflet nou!
Haide, U! Tempo U! Haide, U!
Cel (cei) care au inventat acest cîntec nu s-au gîndit că la nivelul anilor 2000 o să existe U-iști adevărați și U-iști falși. Ei au crezut că toți U-iștii trag la aceeași căruță. Poate că de aceea a și rezistat cîntecul acesta peste ani.
PS
La U Cluj era așa: tatăl își ducea fiul la meci. Apoi fiul avea, la rîndul său copii, și îi ducea la meci. Era simplu. Fiecare generație știa drumul spre stadion, nu trebuia să i-l arate nimeni. Nu știu de ce ar trebui schimbate aceste bune obiceiuri.
