Azi am alergat o oră în Parcul Mare, pînă pe la șapte și jumătate, seara. A plouat în tot acest timp, uneori chiar supărător, ar zice unii. Eu m-am simțit, însă, foarte bine. Eram doi alergători în tot parcul. Eu și celebra fostă jucătoare de baschet Gabriela Kiss (m-am și mirat că aleargă în Parcul Mare, pentru că ea e o obișnuită a Babeșului, aleargă în fiecare zi și face asta de ani buni, nu ca mine, de cîteva luni…). Alerga imperturbabil Gabi, profesionistă, fără nici cel mai mic efort…
M-am „molipsit” de la ea, din cîte se pare, pentru că în pofida unei pauze de cîteva zile, am alergat fără să acuz absolut deloc efortul (am fugit 4 kilometri, cam ca de obicei, deci nu foarte mult…).
Mi-e și frică să mă bucur.
Îmi amintesc de durerile de spate, de fiecare dată cînd mi-e bine, din punct de vedere fizic. De momentele în care de-abia puteam să pun piciorul în pămînt, cu hernia mea de disc cu tot…
Ce schimbări…
De-aia n-am băgat în seamă ploaia, pentru că știu ce poate fi mai rău decît ploaia.
Boala.
Boala e mai rea decît orice.
