Începând cu luna iunie 2013, majoritatea turneelor ITF PRO, din care face parte si turneul de la Cluj, Banca Transilvania Trophy 2013, vor fi prevăzute cu un serviciu de live-scoring, care va funcționa prin utilizarea de catre arbitrii de scaun a unor dispozitive electronice portabile, similare cu cele utilizate în alte evenimente de tenis majore.
Pentru a fi acceptat in acest program, Winners Tennis Club si-a depus candidatura la International Tennis Federation (ITF) in primavara acestui an. Dupa o selectie a cluburilor din intreaga lume, selectie care viza atat aspecte tehnice precum si numarul de terenuri si calitatea turneelor desfasurate anterior de clubul respectiv, Winners a primit acceptul ITF pentru a fi inclus in program.
Este un motiv de mandrie pentru Winners, mai ales din prisma faptului ca ne-am propus sa crestem, de la an la an, amploarea, profunzimea si in general calitatea experientei sportive pe care o oferim fanilor tenisului din Cluj, scopul nostru fiind sa oferim orasului Cluj-Napoca faima internationala de gazda a sportului de performanta.
Scorurile de la turneul Banca Transilvania Trophy 2012 vor fi fi disponibile, cu o intarziere de 30 de secunde, pe o tabela de scor online pe www.winners-tennis.ro, care va permite fanilor locali și din întreaga lume să urmărească meciurile preferate.
Banca Transilvania Trophy 2013 este al doilea turneu futures organizat de catre Winners Tennis Club in Cluj-Napoca , in acest an. Competiția se va desfasura in perioada 15-23 iunie şi pune în joc premii în valoare totală de 15.000 de dolari. Devenit deja o traditie la Winners si in Cluj, acest turneu va alinia la start 90 de sportivi din 15 tari, de pe 3 continente.
Prima etapă a competiției este dedicată meciurilor de pe tabloul de calificări, în care sunt înscrişi 50 de jucători. Câştigătorii acestei etape vor intra pe tabloul principal, meciurile din această etapă fiind programate să înceapă mâine, 15 iunie, la ora 10.00. Tabloul de calificări este dominat de jucători români, fapt care reconfirmă importanţa turneelor futures pentru tenisul local. Aceste turnee reprezintă o rampă de lansare pentru juniorii români, care au astfel şansa de a intra în competiţie pe picior de egalitate cu seniorii tenisului mondial.
Iubitorii de tenis pot urmări toate competițiile la fața locului, la Winners Tennis Club, accesul fiind gratuit.
Mai multe detalii despre competiţie, interviuri cu jucătorii și rezultatele fiecărei zile de concurs sunt postate zilnic pe site-ul Winners Tennis Club, www.winners-tennis.ro și pe paginile de Facebook www.facebook.com/winnerscluj.
