Îi știți pe ăia care fac așa?
Povestești, și ei dau ușor, imperceptibil, din picior. Un tremurat fin, o chestie care te enervează din prima. E semnul clar că s-ar băga peste tine cu povestea lui, e doar o chestiune de timp pînă să te întrerupă.
Și-apoi, imediat ce cu gîndul ai gîndit ți-o taie:
-Să nu-ți uiți vorba, să vezi ce-am pățit eu.
Și întotdeauna povestea lui e mai tare decît a ta.
El a sărit gardul în armată, a fugit în sat și s-a întors de-acolo cu băutură, după ce, bineînțeles, s-a și culcat cu fata primarului.
El a fost, ca și tine, în excursie în străinătate, dar el s-a împrietenit rapid cu toți cei cu care trebuia să se împrietenească, i-a băgat vameșului 20 de euro în pașaport și ăla l-a salutat în poziție de drepți.
A copiat toată viața la tot felul de examene, era o plimbare în parc pentru el tot ce s-a întîmplat în legătură cu școala. Să vezi, la admitere, cînd se dădea pe bune admitere, nu ca acuma, el doar un singur subiect a învățat. Și, ce să vezi, cînd a tras biletul, exact subiectul ăla era acolo, extraordinar ce noroc.
Îi recunoști pe ăștia cu întreruptul. Nu numai că dau din picior, dar se uită prin tine, nu la tine. E ca și cum tu ești acolo doar ca să îi încurci, să îi oprești din firul lor roșu de povestași profesioniști, sufletul petrecerii…
Într-o vreme mă enervau ăștia.
Acum mă distrează.
