Știu că „un cvartet de coarde” poate suna ciudat pentru unii, dar astăzi un astfel de ansamblu de muzică de cameră a încîntat trecătorii din Piața Mare din Sibiu.
Imaginea era una desprinsă dintr-un alt film, unul cu oameni mai puțin încleștați și mai puțin apăsați de problemele cotidiene. Repertoriul a fost unul adecvat pentru o astfel de ieșire în stradă, cu bucăți muzicale simfonice, dar ușurele, accesibile, cunoscute, ușor de fredonat pentru cei din asistență.
Cele patru doamne (domnișoare) din cvartet (două viori, o violă și un violoncel) au cules aplauze la scenă deschisă (și în acest caz se poate vorbi, într-adevăr, de o scenă deschisă. Iar trecătorii, impresionați, au fost și generoși, pentru că într-o urnă improvizată s-a strîns o sumă frumușică…
Nu știu cum rezolvă cei din Sibiu problema asta, mă refer la autorizații, acte, și alte cele, dar am observat că e o practică, nu o excepție. Nu de alta, dar tot azi, pe pietonala din Sibiu, se producea o mini-fanfară alcătuită din vreo 10 elevi, și ei foarte simpatici și foarte bine pregătiți.
Cînd spun „problemă” îmi amintesc că în Cluj un cantautor ambulant a avut de suferit serios în urma unui control al poliției…