Ahmed Murad e clujean, doar că s-a mutat în California de foarte multă vreme. Am fost colegi vreo cîțiva ani. A venit în țară pentru o întîlnire cu colegii. Și m-a sunat din timp, să ne vedem la o parolă. Cum totul e cam din scurt, pentru că doar duminică ne-am potrivit programele, așa că am găsit o soluție…interesantă.
Ne-am înscris, împreună, la turneul de dublu ce va avea loc duminică la Winners Tennis Club, acolo unde vom juca cel puțin trei meciuri în grupa de 4 în care vom fi repartizați de directorul de turneu, Cici Boldor. Și dacă va fi să ieșim din grupă, vom juca și semifinalele. Mai departe nu mă prea gîndesc, deși știu de la Ahmed că joacă și el de două ori pe săptămînă, ceea ce înseamnă că e în formă.
Și, am stabilit cu Ahmed, ne vom depăna amintirile exclusiv în pauza dintre meciuri. În timpul meciului am hotărît că ne vom concentra exclusiv pe joc (planul poate suferi modificări, pentru că poate nu ne vom abține să mai schimbăm două-trei bîrfe și în timpul meciului…).
Turneul începe duminică, la ora 10.00, la Winners Tennis Club (asta dacă mai vrea vreun fost coleg să-l întîlnească pe Ahmed, pentru că luni zboară spre America)
1 comment
Am pierdut ca eroii, trei meciuri. La 3, la 1 si la 5.