Astăzi a venit timpul să ne plimbăm puţin prin Las Vegas. Ghid ne este Florin Pruteanu, iar excursia ne va lăsa, cu siguranţă, un gust plăcut.
„Ceea ce am remarcat întotdeauna la America şi la americani a fost pragmatismul dus spre perfecţiune. Poate că explicaţia unui asemenea fenomen vine din însăşi formarea ca naţiune, din istoria nu atât îndelungată cât bogată în evenimente de tot felul din care ei, americanii, au învăţat de fiecare dată câte ceva. Au tras concluzii și, cu un pragmatism de invidiat, au schimbat în bine ce trebuia schimbat.
Ca un român sadea ce mă aflu am fost izbit în Las Vegas întâi și întâi de strălucirea orbitoare a bulevardului care se numește, cum altfel decât, Las Vegas. ”The Strip” pentru cei care au stat acolo mai mult de 5 minute, o zona aglomerată care noaptea se vede de la vreo 200 de kilometri distanță ca o auroră boreală, iar în mijlocul ei aceeași noapte e o… zi însorită.
Am văzut cu toții la televizor cam cum arată arealul în cauză dar realitatea depășește cu mult bidimensionalitatea ecranului TV și mai ales, realitatea depășește închipuirea atunci când, același român sadea intră sfios, pentru prima dată, într-unul din cazinouri. Furnicar de oameni am mai văzut și prin alte părți dar opulența din interior este copleșitoare. Totul pare un decor de spectacol, totul este făcut să te uimească și să te facă să te simți important fie și numai pentru că exiști și vezi toate acestea.
Fiecare cazino este un complex tematic: Paris îți oferă Turnul Eiffel înalt de vreo 35 de etaje și un hectar de străduțe pavate cu piatră cubică și mărginite de magazine în cel mai pur stil parizian. Cerul este tot timpul senin și strălucitor pentru că… este pictat pe tavan. Același cer senin pe tavan îl găsești la Caesars Palace atâta doar că acolo interiorul este Roma antică. Dacă la Paris turnul „crește” din clădire preț de două nivele pentru ca apoi să erupă în înaltul cerului la Caesars Palace te întâmpină prova unei nave romane care are drept deschizător de drum o zeiță (spre rușinea mea nu știu care din ele) aș spune înaltă de vreo 10 metri dar de fapt lungă pentru că e așezată pe orizontală) zeiță care plutește efectiv deasupra sălii de jocuri mecanice. Și tot așa mai departe, Veneția are canale adevarate, cu apă, pe care te poți plimba cu gondolele, Cosmopolitan este… cosmopolit până le extrem…
Românul sadea, ce mă aflu, ia în piept toată această strălucire și foarte curând se simte ca și când ar fi ajuns la tava cu prăjitură și a mâncat-o pe toată pe nerăsuflate: ma ia cu amețeală, mi se face un pic rău de la stomac, am o stare de disconfort: e prea mult! De fapt e prea mult pentru mine… românul sadea aterizat într-o lume extraordinară. Pentru că rezultatul acestei întregi producții de „prăjitură” îl reprezintă furnicarul de oameni despre care aminteam mai devreme și peste a cărui prezență am trecut cu prea multă ușurință. Ei, oamenii atrași de strălucirea și opulența din Las Vegas, sunt cei pentru care s-a construit această lume de mucava și bronz auriu. Lor li se dă iluzia că au ajuns la Paris, Roma sau Veneția și ei o acceptă.
Sigur, majoritatea banilor se cheltuie în Las Vegas la mesele sau locurile de jocuri de noroc. Nu sunt însă de neglijat acei gură-cască printre care m-am numărat și eu și care impestrițează marea de oameni care cheltuie bani cu frenezie sau cu cumpătare, după… buget.
Da, pot spune că imaginile cu care am rămas în memorie sunt acelea ale unui kitsch… moderat. Dar un kitsch studiat și pus în slujba interesului fundamental: atragerea furnicarului de oameni care își cheltuie banii în Vegas.
Americanii au un pragmatism exersat și dezvoltat în timp și care trece cu ușurință peste „imperfecțiunile” unor astfel de construcții care frizează gustul îndoielnic, atâta timp cât este urmărit scopul final. Și trebuie să recunosc că, așa ca un român sadea ce mă aflu, după două zile în Vegas turnul nu mai parea atât de stingher, zeița parcă îmi zâmbea amabilă de pe prova corabiei iar turiștii din gondole mă priveau prietenoși… Și mi se făcuse din nou poftă de prăjitură…
PS. Cât despre jocurile de noroc… cum spuneam, după buget. Ați înțeles, nu?” – Florin Pruteanu
