Strada Simion Ștefan e de fapt o alee. Are vreo 20 de metri lungime. Cel mai important om care locuiește pe această stradă este, după părerea mea, un domn a cărui casă a supraviețuit miraculos pe vremea demolărilor ceaușiste. Omul nostru, cu care se poate spune că am dezvoltat o relație de business, vinde produse în piață. E un tip fantastic: nu stă locului, mereu e în mișcare, mereu lucrează cîte ceva, ba la via din curte, ba la mașină, ba la piață. Aș vrea să fiu atît de harnic precum omul ăsta, sincer…
Așa.
Să revenim la stradă. La alee.
După ani lumină în care, într-adevăr, nimeni de pe planetă nu cred că știa de existența acestei străzi de 20 de metri lungime, cineva, nu se știe cine, a descoperit-o. Și a hotărît că ea merită mai mult. Mult mai mult, după cîte o să vă prindeți și singuri.
Acum exact trei săptămîni, utilaje imense au început să vină pe strada Simion Ștefan. Au venit și-au spart-o. Au nenorocit-0, au călcat-o în picioare, doi metri au excavat, au ajuns în miezul-miezului lui Simion Ștefan ăsta, atît de adînc au săpat. Au curățat răul din rădăcină, au pus la bolovani în camioane cît nimeni nici cu gîndul n-ar fi gîndit că se pot aduna de pe o simplă stradă de 20 de metri…
Muncitori veseli, cu casetofonul din cabină dat la maximum pe manele, specialiști deplasați la fața locului, băgători de seamă de ocazie sau profesioniști, cu toții au început să freamăte și mai apoi au continuat să facă asta zi de zi: să fie personaje principale sau secundare la reabilitarea arterei Simion Ștefan, o stradă importantă a Clujului, un fel de miez din Fanta al construcțiilor civile din Univers.
Și să știți că treaba le-a ieșit. Sau, mă rog, le va ieși, pentru că încă se lucrează. Probabil că luni intrăm în cea de a treia săptămînă. Așa se fac lucrurile temeinice. Fără grabă.
Acuma: departe gîndul să judec eu cum se fac chestiile astea, mai ales că nu mă pricep deloc. Dar cînd am văzut ditamai bordurile de juma de metru aliniate pe acolo, trotuarele generoase la o alee de țîști-bîști (așa trotuare largi n-am văzut nici pe malul Someșului), zecile de camioane care au venit și au plecat de pe aici pline de materiale, zecile de muncitori care au lucrat zilnic de la 8 dimineața la 6-7 seara, nu am putut să nu mă întreb dacă merită, totuși, această alee de 20 de metri atîta bătaie de cap?
Sigur, dacă aș locui pe strada Simion Ștefan poate aș fi fericit acum, nu invidios.
Sigur, sînt conștient că acum, cei care vor dori să vîndă un apartament de pe strada asta, Simion Ștefan, vor mai pune la preț încă 1.000 de euro, cu mențiunea în ziar: bloc vechi pe stradă nouă.
Sigur, e excelent că se fac astfel de lucrări temeinice (deși, n-am spus-o, dar o repet, s-ar putea să existe probleme mai mari în Cluj, cu infrastructura rutieră, decît cele de pe această glumă de alee…)
Dar chiar așa borduri, așa trotuare, atîta material, frate, pe o alee de 20 de metri?
Că de aia ziceam și-n titlu: înțeleg acum cît de greu e cu autostrada, dacă de trei săptămîni ne ocupăm de aleea Simion Ștefan…
Orium, de cînd cu nebunia asta, mă uit cu alți ochi la omul-nostru-gospodar: n-a visat el în veac că i se vor întîmpla atîtea minuni într-o singură viață. Pe vremea lui Ceaușescu casa lui s-a strecurat și a supraviețuit printre blocuri iar acum, după 24 de ani, ăștia s-au gîndit ca în jurul casei lui să betoneze, asfalteze și să facă ștoc zona. Azi-mîine te pomenești că aterizează elicopterele SMURD la el în curte, n-ar mai mira pe nimeni, vă spun…
Simion Ștefan ăsta tre să fi fost mare om…
PS
Sau, cine știe, poate s-o fi mutat vreun barosan pe strada asta și nu știu eu? Mă voi prinde însă. Dacă pun ăștia pe aleee și limitatoare de viteză (delușoare din alea…), e clar, e un pilos în zonă și noi nu știam.
