Este fraza unui scriitor bosniac , care sarbatoreste calificarea Bosniei la campionatul mondial de la Rio.
O tara intreaga sarbatoreste, traieste fericirea, chiar daca problemele exista, chiar daca nu se sterge usor un somaj de 28%, si asa mai departe. Dar sportul, mai ales fotbalul, stie sa creeze o magie deosebita, si in capul oamenilor din Bosnia este gandul ca…”am stiut sa trecem prin bombe si sa ajungem la Mondial”.
Sincer mi-a dat si mie emotii, sa vad imagini din minunatul Sarajevo asa plin de veselie. Eu m-am ocupat, pentru serviciu, de toate republicile din fosta Yugoslavie, in anii ’90. Asa am avut oportunitatea sa cunosc eficienta slovenilor, foarte aproape de austrieci ca mentalitate. Am invatat ca in Serbia fiecare se simte un…“numarul unu” in domeniul lui, si eu tot cautam daca exista si un “numarul doi” undeva. In Croatia…aproape la fel. Si apoi, dupa ce se terminase razboiul, am ajuns si in Bosnia.
De la Sarajevo pot sa spun ca m-am intors cu o “bogatie” in plus. Am cunoscut oameni deosebiti, care au trecut prin suferinte adevarate, care in momentele cele mai grele trebuiau sa decida ce sa faca cu apa: sa se spele sau sa bea. Dar pe fata oamenilor vedeam un zambet, fericirea de a trai. Am riscat si eu un pic, atunci cand am vrut sa facem o poza cu colegi pe un teren cu iarba, dar a venit o baba si ne a tipat: “plecati de acolo ca mai sunt mine in teren!”.
Jucatorii de la echipa nationala care au obtinut calificarea la Rio, erau copii pe timpul razboiului, si cine stie prin ce aventuri au trecut si ei. Unul dintre ei, Dzeko, cel mai reprezentativ, povesteste ca o presimtire din partea mamei lui l-a salvat, atunci cand a venit sa il scoata de unde se juca cu alti copii. Dupa cateva minute acolo a fost un infern . Cine a suferit asa, are ceva in plus, ceva care nu se cumpara dar se vede, si in cazul asta se traduce prin rezultate pe teren care au adus bucurie si o speranta pentru o tara intreaga.
Felicitari!!
